Acasă Actualitate Primăria Capitalei va plăti peste un milion de euro pentru un site...

Primăria Capitalei va plăti peste un milion de euro pentru un site nou. Din banii bucureștenilor

DISTRIBUIȚI

Consilierii generali au aprobat, joi, un proiect de hotărâre care are în vedere înlocuirea actualului site al Primăriei Municipiului București (PMB) cu unul nou, ale cărui costuri se ridică la 5 milioane de lei cu TVA.
Potrivit raportului de specialitate al proiectului, introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de joi a Consiliului General al Municipiului București, se urmărește dezvoltarea unei platforme noi, centralizate, care să permită noi servicii informatice pentru cetățeni și să se integreze cu aplicațiile deja existente.
Proiectul, în valoare de 5 milioane de lei, urmează să fie implementat în doi ani, în primul an alocându-se 2 milioane de lei, iar restul în următorul an.
Costurile de implementare defalcate sunt reprezentate de: management de proiect și consultanță – 384.503,21 lei, soft de bază – 425.400,5 lei, hardware 592.239,9 lei, dezvoltarea și implementarea sistemului – 2.531.600,64 lei, organizarea și realizarea cursurilor de instruire a personalului 98.513,81 lei, fără TVA.
Rezultă un cost total fără TVA de 4.032.258,06, la care se adaugă taxa, în valoare de 967.741, 93 lei.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.