Viceprimarul democrat al municipiului Ramnicu-Valcea, Nicolae Dicu, a fost retinut pentru 24 de ore de procurorii anticoruptie, joi seara, la Hotelul Maria din localitate sub acuzatia de luare de mita. Retinerea a survenit dupa organizarea unui flagrant, atunci cand viceprimarul valcean primea suma de 20.000 de euro pentru a elibera o autorizatie de constructie companiei Rovimet, administrata de controversatul afacerist Crinu Popescu. Ulterior, a fost retinut de DNA si primarul municipiului, Mircia Gutau (foto), deoarece, conform primelor date, Dicu n-ar fi putut sa aprobe o astfel de autorizatie, singurul in masura sa-si puna semnatura fiind primarul. Dupa audieri, care au durat mai multe ore, Dicu a fost scos pe poarta Hotelului Maria din Ramnicu-Valcea, in jurul orei 19.00, si dus la Bucuresti intr-o duba gri alaturi de doi politisti cu cagula. Dupa el a urmat primarul Gutau. Ieri, atat Dicu, cat si Gutau au fost prezentati la Tribunalul Bucuresti, procurorii cerand arestarea lor.
Primarul ramane mut, dupa care e retinut
La aflarea vestii ca viceprimarul si colegul sau de partid e acuzat de luare de mita, edilul-sef al municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, a ramas mut. Vestea a primit-o chiar de la redactorul ziarului nostru: -Am ramas fara cuvinte. Doamne, fereste! Nu stiu nimic de acest lucru!-. Rugat sa comenteze, Gutau a insistat in nevinovatia colegului sau: -Nu cred ca e adevarat ca a luat mita! Cu totii il cunoastem pe Dicu. Stim ce fel de om e. Cred ca este vorba de o inscenare. Dar, daca este vinovat, sa plateasca!-. Gutau mai spune ca, miercuri, viceprimarul a intrat la el in birou si i-a spus ca Popescu solicita un certificat de urbanism pentru o autorizatie de construire. -I-am spus ca o sa-i dau aprobare numai daca vecinii din zona in care este amplasat terenul sau or sa fie de acord. Vreau sa va spun ca nu este prima data cand Crinu Popescu cere o astfel de autorizatie. A insistat sa-i dau in centrul orasului, dar n-am vrut, desi a facut zeci de interventii-, a precizat Gutau, si el, ulterior, saltat de procurorii anticoruptie si dus la TMB pentru a primi un mandat de arestare sub acuzatia de luare de mita. Surse din DNA spun ca, joi dimineata, Popescu s-ar fi dus in biroul lui Gutau sa-i ceara autorizatia de constructie, dupa care patronul a mers la viceprimarul Dicu, caruia i-a dat intalnire la Hotelul Maria unde s-a organizat flagrantul.
Dicu e aparat de avocatul lui Gorun
Octavian Fieroiu, avocatul care l-a aparat si pe celebrul Gorun, il reprezinta acum pe Dicu. El a confirmat ca viceprimarul e acuzat de luare de mita si ca a fost retinut. La fata locului a venit si fiul lui Dicu. Speriat si suparat, acesta a intrat cu masina direct in curtea hotelului si apoi in incinta, ocolind jurnalistii. Contactat, Crinu Popescu a declarat sec: -Nu e nimic adevarat si terminati cu prostiile-, dupa care a inchis. El e cunoscut si pentru un alt scandal cu fiul fostului presedinte al CJ Valcea, Iulian Comanesc, in urma caruia odrasla a trebuit sa achite o suma mare de bani. De subliniat ca inspectorul-sef al IPJ Ramnicu-Valcea, Adrian Cazan, sustinea ieri ca nu stie nimic de acest caz. Surprinzator, el ruga jurnalistii sa-l informeze si pe el daca vor exista informatii (sic!!!). (C.G.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















