O instanta din Brno a decis ca Republica Ceha sa nu-l extradeze pe omul de afaceri Frantisek Priplata, condamnat la opt ani de inchisoare in Romania, pentru implicare in uciderea liderului sindical de la Tepro Iasi, Virgil Sahleanu, a informat ieri agentia ceha CTK. Ministerul roman al Justitiei a declarat insa ca asteapta motivatia refuzului pentru a incepe demersurile pentru ca el sa execute in Cehia pedeapsa primita.
Frantisek Priplata a fost condamnat la opt ani de inchisoare, pentru instigare la asasinarea liderului sindical Virgil Sahleanu, insa a parasit Romania, cu putin timp inainte sa inceapa executarea pedepsei, motivand ca viata ii era pusa in pericol si ca autoritatile romane nu i-au oferit un proces corect. Ministerul roman al Justitiei a transmis, in luna august, institutiei omoloage din Republica Ceha cererea de extradare a omului de afaceri Frantisek Priplata, desi precedentele consacra Cehia drept una dintre tarile care nu-si extradeaza cetatenii pentru a fi supusi unor proceduri penale in alta tara.
Biroul de presa al Ministerului Justitiei a comunicat, ieri, ca autoritatile din Cehia trebuie sa trimita oficial celor de la Bucuresti motivatia deciziei Tribunalului Regional din Brno de a nu-l extrada pe Priplata, dupa care vor fi incepute procedurile pentru ca cel gasit vinovat de asasinarea liderului sindical de la Tepro Iasi sa ispaseasca pedeapsa intr-un centru de detentie ceh.
La mijlocul lunii trecute, in plin proces de analizare a dosarului de extradare, Priplata declara unui cotidian ceh ca are de gand sa se adreseze chiar parlamentarilor europeni pentru a fi amanata integrarea Romaniei, in conditiile in care a fost cercetat abuziv si justitia romana nu i-a garantat drepturi procesuale elementare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















