Acasă Actualitate Profesorul Florian Popa, în conflict de interese penal

Profesorul Florian Popa, în conflict de interese penal

DISTRIBUIȚI

Agenția Naționalã de Integritate a constatat faptul cã FLORIAN POPA, în prezent senator, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 iulie 2010 – 31 ianuarie 2014, întrucât a deținut calitatea de deputat și, ulterior, pe cea de senator, concomitent cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București. Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea 161/2003, potrivit cãrora „Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilã cu: funcția de […] membru al consiliului de administrație […] la instituțiile publice”.

De asemenea, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificãrii indiciilor privind sãvârșirea de cãtre FLORIAN POPA a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.

Indiciile privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese constau în faptul cã FLORIAN POPA, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (rector al U.M.F. „Carol Davila”, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Oftalmologie București și membru în comisia de concurs alcãtuitã pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager al acestui spital) a semnat 12 acte administrative/juridice prin intermediul cãrora, pe de o parte, s-a numit pe sine reprezentant /  membru în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice, iar pe de altã parte, a participat activ la organizarea și validarea celor douã concursuri (în anul 2010, respectiv în perioada 2013 – 2014) de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic de Oftalmologie București, ambele concursuri fiind promovate de cãtre POP MONICA-DANIELA, persoanã care s-a aflat în relații continue de muncã cu FLORIAN POPA, începând cu anul 2004. Pe lângã raporturile de muncã pe care cei doi le-au avut pe parcursul activitãții profesionale desfãșuratã în cadrul U.M.F. “CAROL DAVILA”, aceștia s-au aflat în raporturi de muncã continue, începând cu anul 2011, și în cadrul Comisiei de Disciplinã a Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate cu privire la starea de incompatibilitate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. FLORIAN POPA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apãrare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Potrivit art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã.”

Florian Popa este senator PSD are 69 de ani și este profesor universitar din 1996, Doctor in Stiinte medicale din 1975. Popa a fost Prorector în perioada 2000-2004 și apoi Rector al UMF „Carol Davila” (2004-2012). Acesta a fost Directorul Spitalului Sf. Pantelimon Bucuresti 1984-2005, Director Directia de Sanatate Publica Bucuresti 1995, Secretar de Stat, Ministerul Sanatatii 1996, Presedintele Societatii Romane de Chirurgie 2004-2008

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.