
Programul Rabla 2014, dedicat persoanelor juridice și instituțiilor publice, începe cu o amânare. Deși sesiunea de depunere a dosarelor trebuia să înceapă miercuri, 23 aprilie, Administrația Fondului pentru Mediu a decis să mai aștepte o săptămână, din motive administrative, cum a anunțat ministrul Mediului Attila Korodi.
Prin urmare, persoanele juridice și instituțiile publice vor putea să se înscrie în programul de înnoire a parcului auto începând cu data de 30 aprilie. Termenul limită de depunere a dosarelor la sediul Administrației Fondului pentru Mediu este 1 septembrie.
Cei care vor să cumpere autoturisme noi prin Programul Rabla își pot casa mașina veche la orice colector autorizat. Condiția este ca aceasta să aibă o vechime de peste opt ani.
Programul Rabla 2014 funcționează pe sistemul „primul venit, primul servit”.
Distribuția tichetelor se va face în funcție de cerere. Tichetele electronice vor fi extrase dintr-o bază de date națională de dealerii auto, pe măsură ce se înscriu solicitanții.
Pentru acest an, autoritățile au alocat 20.000 de tichete – 17.000 pentru persoane fizice și 3000 pentru companii și instituții publice. Bugetul total alocat este de 140 de milioane de lei, valoarea fiecărui tichet fiind de 6500 de lei.
Prin Rabla 2013, românii au cumpărat 13.400 de autoturisme noi, în timp ce 19.900 de mașini mai vechi de zece ani au ajuns la casat, arată datele Administrației Fondului pentru Mediu.
În ultimii ani, cele mai multe mașini cumpărate prin program au fost cele de producție autohtonă, respectiv Dacia fabricată la Pitești sau Fordul de la Craiova.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















