Promovarea la instanța supremă a judecătoarei Aurelia Rusu, de către Consiliul Superior al Magistraturii, este nelegală, au declarat surse din magistratură, adăugând că inițial ea a obținut doar șapte voturi, opt fiind necesare, astfel că s-a reluat votul, ceea ce este contrar prevederilor.
Reluarea votului se face doar când este balotaj între doi candidați, care obțin majoritatea necesară numirii și sunt în competiție pentru același post, precizează sursele citate.
În cazul de față, pentru cele trei posturi vacante au candidat trei judecătoare, dintre acestea fiind admisă doar Aurelia Rusu, potrivit comunicatului CSM, care nu menționează câte voturi a obținut.
Biroul de presă al CSM a comunicat, pentru Mediafax, că reluarea votului s-a făcut în baza Hotărârilor Consiliului 114/2008 și 1.408/2009, care permite ca atunci când candidatul nu obține numărul necesar promovării să fie reluată votarea, în cadrul aceleiași ședințe a Consiliului Superior al Magistraturii.
Surse din magistratură afirmă că nu a fost balotaj între doi candidați, situație care ar fi permis reluarea votului, Rusu neîntrunind majoritatea necesară (de opt voturi), astfel că numirea ei este „vădit nelegală“. În prima rundă, Rusu a obținut șapte voturi „pentru“ și șapte „împotrivă“.
Sursele citate afirmă că, deși președintele CSM, Horațius Dumbravă, a susținut că este nelegală reluarea votului, el a votat-o pe Aurelia Rusu.
Biroul de presă al CSM a informat că judecătoarea Aurelia Rusu a fost promovată de Consiliul Superior al Magistraturii la Secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), în timp ce Adriana Popescu și Mirela Vișan nu au întrunit majoritatea necesară numirii la instanța supremă.
Potrivit Biroului de presă al CSM, Rusu a obținut, după reluarea votului în cazul candidaturii sale, un număr „covârșitor“.
La Secția civilă și de proprietate intelectuală a ÎCCJ sunt trei posturi vacante, iar luni a fost organizat concursul pentru promovarea magistraților la instanța supremă.
În urma interviului susținut în fața plenului CSM, a fost promovată pe una dintre funcțiile vacante doar Aurelia Rusu, judecător la Curtea de Apel București.
Celelalte două candidate, Adriana Popescu, judecător la Secția IV civilă a Curții de Apel București, și Mirela Vișan, judecător la Secția civilă – cauze cu minori și de familie a aceleiași curți de apel, nu au întrunit majoritatea necesară promovării.
ÎCCJ formulase aviz favorabil pentru Aurelia Rusu și Mirela Vișan și aviz nefavorabil pentru judecător Adriana Popescu.
În continuare, CSM a trecut la audierea candidaților pestru posturile vacante la Secțiile comercială și penală ale ÎCCJ.
Procurorul general al României a invocat, în deschiderea ședinței de ieri a CSM, faptul că, atât timp cât s-a votat un regulament nou pentru concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), ar fi trebuit declanșată o altă procedură, astfel încât să se înscrie și alți magistrați, nu să fie luate în discuție doar candidaturile celor înscriși la procedura din luna martie.
Kovesi a susținut că procedura desfășurării de ieri a concursului nu este echitabilă și nu dă șanse egale magistraților de a candida la ÎCCJ.
Pe de altă parte, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a cerut CSM suspendarea actualei proceduri de numire a magistraților în posturile vacante de la instanța supremă.
După deliberări, membrii CSM au decis continuarea procedurii aflate în curs.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















