Acasă Actualitate Provocare la adresa NATO și a României: Rusia se eternizează în Transnistria

Provocare la adresa NATO și a României: Rusia se eternizează în Transnistria

DISTRIBUIȚI

O declarație a unui oficial rus readuce în memorie adevăratele probleme de interes național ale României, pe deplin ignorate în agenda publică a mass-media, concentrată pe nesfârșitul cancan al politichiei dâmbovițene. Rusia a dat ieri un semnal tranșant, ce privește problematica de securitate regională și care interesează în mod direct România, (și) prin prisma doctrinei de apărare națională adoptată în urmă cu exact un an. În timp ce clasa politică românească se screme în dezbateri futile, de vară, rușii ne anunță, fără multe ceremonii că nu renunță cu niciun chip la desfășurarea militară din Transnistria, zonă aflată sub control total rusesc, avanpost militar ce constituie o amenințare la adresa flancului sudic al NATO, adică la adresa României.
În presa rusă a apărut ieri un interviu, citat de ziarul „Timpul“ de la Chișinău, în care reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Serghei Gubarev, afirmă răspicat că Rusia nu intenționează să-și retragă trupele militare din zona transnistreană. Mesajul a apărut la scurtă vreme de la ultima întâlnire de la Moscova, de săptămâna trecută, a unei delegații a Republicii Moldova cu reprezentanții ruși și transnistreni, secondați de delegații din Ucraina și OSCE. Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au fost prezente în calitate de observatori. Întâlnirea a fost desigur un eșec, ca și toate celelalte de acest fel dedicate cică „soluționării conflictului transnistrean“, discuții antamate ipocrit de Moscova de aproape două decenii.
Delegația de la Chișinău avea ca obiectiv „negocierea statutului juridic special pentru regiunea transnistreană cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute în plan internațional“. Evident, puțin le pasă rușilor de „suveranitatea“ Moldovei, însă pentru România ce se întâmplă la doi pași de frontiera noastră, devenită și frontieră NATO, are semnificație. Staționarea trupelor rusești în Republica Moldova, în apropierea granițelor României, constituie o amenințare la adresa securității naționale, se arată în Strategia națională de apărare a țării.
Mai exact, se afirmă aici că „staționarea unor trupe străine, fără acordul țării gazdă, în apropierea granițelor României, constituie o amenințare la adresa securității naționale și din acest motiv țara noastră înțelege să se implice activ în promovarea unei soluții care să vizeze demilitarizarea regiunii, prin retragerea trupelor și armamentelor staționate ilegal“.
Tot în același document se specifică, la capitolul „Acțiunea externă“, că Moldova reprezintă „un caz aparte, ce beneficiază de un interes special din partea României și de susținere în vederea integrării în familia europeană“.
Declarația reprezentantului Rusiei, Serghei Gubarev, vine în oglindă față de o declarație americană care a stârnit iritarea mediilor rusești. Senatorul republican John McCain, fostul oponent al lui Obama în cursa prezidențială, a vizitat Chișinăul, nu întâmplător exact într-o zi de comemorare a victimelor terorii bolșevice rusești. În urmă cu 70 de ani, în data de 12 iunie 1941, din Basarabia și nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 fiind arestate („membri ai organizațiilor contrarevoluționare și alte elemente antisovietice“) și 24.360 au fost deportate. În gările de unde au fost transportați, cei arestați au fost separați de familii și trimiși la destinații diferite. Ulterior, ajunși în lagăre, aceștia au fost uciși, condamnați la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică“. Românii din Basarabia și Bucovina au fost deportați în vagoane de vite către Siberia și Kazahstan. Au mai urmat alte valuri de deportări ale românilor, iar în același timp valuri de ruși au venit în număr mare să se stabilească, precum țiganii, pe pământul românesc.

Poziția SUA: „Prezența trupelor ruse în Transnistria încalcă normele internaționale“

Simbolistica „coincidenței“, a potrivirii vizitei americanului exact în ziua când se comemorau 70 de ani de la deportările în masă ale basarabenilor executate de bolșevicii ruși, a fost una transparentă pentru ruși, mass-media rusă comentând plină de venin pe tema vizitei înaltului oficial american la Chișinău. Reprezentanții partidului comunist au declarat atunci retoric, cu spumițe roșii la gură, că refuză să se întâlnească cu senatorul american, după ce acesta a spus că susține cu fermitate reformele democratice din Republica Moldova și a menționat că acest mic stat din Europa luptă cu forțele interne și externe, care doresc să arunce țara înapoi, în întuneric.
Rușii au înțeles prea bine care sunt „forțele întunericului“ la care se referea McCain, mai ales că acesta a și precizat că mai ales „prezența trupelor ruse pe teritoriul suveran al republicii reprezintă o problemă. Un principiu fundamental al Națiunilor Unite este integritatea teritorială. Faptul că trupele ruse sunt încă pe teritoriul Transnistriei arată o încălcare a normelor internaționale“. Faptul că vizita senatorului MacCain este succesivă unei alte înalte vizite oficiale americane, cea a vicepreședintelui Biden, denotă un interes evident crescut al Statelor Unite pentru zonă, ceea ce mai mult ca sigur le dă vertijuri neplăcute rușilor, obișnuiți să considere Moldova, deși Moscova se află la peste 1000 de kilometri, drept curtea lor din spate.
Oricum, relațiile ruso-americane sunt deja inflamate de intenția instalării scutului antirachetă NATO în România, iar replica recentă a Moscovei arată clar menținerea și acutizarea stării de tensiune, în imediata apropiere a granițelor României. Tot în acest interval, de vară, un alt incident, petrecut la Chișinău, a marcat poziționarea Rusiei față de problematica Transnistriei. În data de 10 iunie, în timpul unei recepții la ambasada Federației Ruse la Chișinău, ambasadorul Valerii Kuzmin l-a prezentat pe reprezentantul Tiraspolului, Vladimir Iastrebceak, drept ministru de externe al Transnistriei.
Oficialii moldoveni care se aflau la recepție au părăsit val-vârtej recepția ambasadorului rus în semn de protest, iar basarabenii au fost urmați și de reprezentanții UE și SUA. Peste câteva zile de la acest incident, Ministerul Rus de Externe a difuzat un comunicat în care afirma că nu și-a schimbat poziția în ceea ce privește modul în care ar trebui reglementată criza transnistreană.

Miza majoră a Transnistriei

Modalitatea transparentă a Rusiei de a arăta în ce fel vede ea „reglementarea transnistreană“ și declarațiile ulterioare devoalează încă o dată ipocrizia politicii externe ruse, care aruncă practic la coș angajamentele de retragere a trupelor asumate în Actul final al Reuniunii OSCE de la Istanbul din 1999. A trecut de atunci un deceniu, iar trupele rusești se află neclintite pe aceleași aliniamente, ba mai mult, afluxul crescut al cetățenilor ruși cu stagii militare îndelungate ce se stabilesc în ultimii ani la Tiraspol ne îndreptățește să credem că Rusia își consolidează „cazemata“.
Oficializarea Transnistriei ca enclavă militară strict rusească a avut loc la data de 2 septembrie 1990, când Tiraspolul a lansat Declarația de independență a așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene“, ulterior unor așa-zise „referendumuri“ la Râbnița și Tiraspol, în decembrie 1989-ianuarie 1990, în scopul obținerii unui statut de teritoriu autonom, cam cum tot insistă reprezentanții „secuilor“, în Ardeal, de o bucată de vreme.
În 1992 debutează provocările militare, cu implicarea directă a Armatei a 14-a a Federației Ruse, și, la data de 1 martie 1992, în ziua în care după ce Moldova obține calitatea de membru ONU, este atacat postul de poliție de la Dubăsari, ultimul din Transnistria aflat sub controlul Chișinăului. Răfuiala rușilor cu basarabenii a lăsat pe Nistru peste 1000 de victime și peste 4000 de răniți, iar statul major al Armatei a 14-a, ce s-a mutat de la Chișinău la Tiraspol odată cu proclamarea independenței Moldovei, la data de 27 august 1991, a rămas se pare pe vecie în Transnistria. Pentru ruși, Transnistria are o mare importanță geostrategică, controlând spațiul Bug-Nistru-Prut, adică triunghiul Odessa, Izmail, Cernăuți, poziție ce determină dominația întregii regiuni. Rusia menține aceste enclave pentru a ancora atât Republica Moldova, cât și Ucraina în arealul său de influență. În plus, mai există și semnificația unui precedent istoric legat de Transnistria: RASSM, precursoarea Transnistriei din perioada interbelică, a reprezentat pretextul confiscării Basarabiei și poate rămâne un pretext și pe viitor.
Miza transnistreană are așadar o importanță majoră din punct de vedere geopolitic, interesând direct marile puteri, dar și România, cel puțin la nivel declarativ, dacă avem în vedere documentul fundamental adoptat de statul român anul trecut, respectiv Strategia națională de apărare a țării.
Odată cu integrarea în UE și NATO a României și Bulgariei, Marea Neagră a devenit „spațiu de frontieră euroatlantică“ și în același timp a determinat Rusia să pună jar pe foc, alimentând așa-zisele „conflicte înghețate“ din regiunea extinsă a Mării Negre – (Transnistria, Oseția de Sud, Abhazia și Nagorno-Karabach).
Chestiunea Transnistriei este mai mult ca oricând una dintre prioritățile politicii externe românești, dar aș face un pariu fără risc, că niciunul dintre acei politicieni care își fac veacul zi de zi bălăcindu-se alături de câte o ștorfoștină de-a lui Voiculescu de genul Biancăi Drăgușanu, în haznaua mediatică televizuală, nu au habar de această problemă majoră a României, iar despre ruși știu poate doar ce au aflat de la cocotele lor – că au zibeline de calitate…George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.