Home Actualitate Raul Volcinschi, omul care a încercat să-l asasineze pe Ceaușescu, înmormântat la...

Raul Volcinschi, omul care a încercat să-l asasineze pe Ceaușescu, înmormântat la Craiova

DISTRIBUIŢI

Fostul deținut politic Raul Volcinschi, decedat duminică în casa sa de la Cluj, a fost înmormåntat ieri în Craiova. Profesorul Volcinschi a fost singurul deținut politic care a reușit să evadeze din beciurile Securității și este cunoscut ca unul dintre cei mai aprigi luptători anticomuniști. Volcinschi, născut în 1923 la Cernăuți, a devenit student la Cluj, la Facultatea de Drept și la Institutul de Studii Economice. În 1956, acesta a plănuit alături de mai mulți colegi o revoltă a cărei țintă erau închisorile de la Gherla și Aiud și eliberarea deținuților politici, scrie „Gazeta de Sud“. Cu toate acestea, Volcinschi nu a reușit să își pună planurile în aplicare, acestea fiind dejucate de fosta Securitate. Astfel, Volcinschi va fi condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea. În 1963, alături de colegul său de celulă, Eugen Crișan, a reușit să evadeze, însă a fost prins din nou și condamnat la închisoare, de această dată la Jilava. În 1964, a fost grațiat și i s-a stabilit domiciliu forțat în Craiova. Aici, sub atenta supraveghere a Securității, va pune la cale un alt plan împotriva regimului. Va fi unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceaușescu, în 1983. Raul Volcinschi a reușit să formeze un grup care a plănuit un complot împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Împreună cu alți patru intelectuali au determinat trei tineri muncitori să pună în practică atentatul, deoarece ei erau supravegheați de Securitate. Cei trei muncitori au spart un post de miliție din satul Osica de Sus, de unde au furat armamentul pe care l-ar fi folosit pentru asasinarea lui Ceaușescu în timpul unei vizite de lucru din satul Gostinu, județul Olt. Numai că și acest complot, ca multe altele, a fost descoperit de Securitate. Deși au fost torturați, cei trei tineri nu au dezvăluit numele complicilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.