Acasă Actualitate Recidivistul Doru Boștină, pedeapsă mai mică în urma denunțului în dosarul Microsoft

Recidivistul Doru Boștină, pedeapsă mai mică în urma denunțului în dosarul Microsoft

DISTRIBUIȚI

Fost avocat de succes, actual infractor recidivist, Doru Cătălin Boştină a fost condamnat în 2011 la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri. Avocatul a convins un notar să autentifice în fals un act prin care fosta sa soţie ar fi cedat fundaţiei conduse de Boştină toate drepturile asupra unui imobil.
Casa de avocatură „Boştină şi Asociaţii”, una dintre cele mai mari firme de avocatură din ţară este renumită pentru contractele încheiate pe sume exorbitante cu instituţii cheie ale statului.

După rămânerea definitivă a acestei condamnări, Doru Boștină a mai comis o infracțiune ceea ce i-a atras starea de recidivă. Acesta a încercat fraudarea unei licitații în favoarea omului de afaceri Gruia Stoica.

Pedeapsa avocatului Doru Boştină a fost redusă la jumătate, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, pentru că a denunţat fapte penale în cazul „Microsoft”, se arată în motivarea deciziei de condamnare la trei ani de închisoare, sentinţă dată de Curtea de Apel Ploieşti. În acelaşi dosar a fost condamnat şi omul de afaceri Gruia Stoica, la patru ani de închisoare, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit motivării, „persoana care are calitatea de martor şi care a comis o infracţiune gravă, iar în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă sau facilitează tragerea la răspundere penală a unor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedpsei prevăzute de lege”, relatează Mediafax. Totodată, în momentul în care au dispus condamnarea lui Gruia Stoica şi a lui Doru Boştină, magistraţii au ţinut cont şi de conduita procesuală a celor doi. „Dacă inculpatul Stoica Gruia pe tot parcursul procesului penal a adoptat o atitudine de nerecunoaştere a faptei, în opinia sa, dialogul purtat cu inculpatul Boştină Doru Cătălin a reprezentat doar ‘o discuţie informală’, acesta din urmă, pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine cooperantă, recunoscând parţial comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa”, conform motivării instanţei. În plus, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au avut în vedere şi pericolul public pe care îl reprezintă omul de afaceri şi avocatul. „Se va ţine seama de starea de pericol ce rezultă în urma evaluării gravităţii faptelor, de fraudarea unei licitaţii publice pe fondul unei crize economice prelungite, cu efecte sociale profunde, iar pe de altă parte, lipsa eficienţei economice a unora dintre companiile de stat, printre care se numără şi ‘CFR Marfă’, care prin metodele întrebuinţate de inculpaţi, se urmărea prejudicierea acesteia”, conform motivării instanţei.

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Sentinţa Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă, motiv pentru care aceasta a fost contestată la instanţa supremă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.