Home Actualitate Rodica Stanoiu a cheltuit trei miliarde pe plimbari externe

Rodica Stanoiu a cheltuit trei miliarde pe plimbari externe

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru al justitiei Rodica Stanoiu s-a plimbat in strainatate de peste2,7 miliarde de lei in trei ani. Din acesti bani, 244 milioane de lei reprezinta diurna pe care demnitarul a primit-o de la institutia pe care o conducea pentru cele 136 de zile pe care le-a petrecut in cele 17 tari. Stanoiu s-a deplasat de multe ori in state europene, desi, conform actualului ministru Monica Macovei, predecesoarea sa nu a mai discutat cu expertii europeni pe probleme de justitie din 2002.

In 2002 si 2003, excursiile externe ale Rodicai Stanoiu par trase la indigo. Ministrul a facut 16 deplasari in fiecare an, iar 25 de deplasari au fost facute in state comunitare.

Demnitarul a avut insa si deplasari in state exotice, printre destinatiile preferate numarandu-se Brazilia, Mexic sau Argentina. Practic, din totalul zilelor pontate ca ministru, Rodica Stanoiu a petrecut 16% din acest timp peste hotare. Cea mai vizitata tara de catre fostul ministru a fost Franta, unde s-a deplasat de opt ori, iar pe locul doi s-a situat Italia, cu cinci deplasari.


In noua din cele 36 de deplasari, pentru cazarea Rodicai Stanoiu nu s-a platit nimic, semn ca era invitata la o reuniune organizata. In schimb, la capitolul -alte cheltuieli- descoperim sume insemnate. Peste un miliard de lei s-a scurs astfel din bugetul Ministerului Justitiei in 2003 si 325 milioane de lei in 2002.

Cea mai ciudata vizita a demnitarului s-a petrecut in vara anului 2003. Atunci, ministrul s-a dus in America Latina. In data de 31.07.2003 a ajuns in Argentina, unde a stat pana in 4.08.2003 si a cheltuit o jumatate de miliard de lei la capitolul -alte cheltuieli-. Trei zile nu se stie unde a fost ministrul, dar pe 7.08.2003 regasim din nou niste deconturi, de aceasta data din Brazilia. Acolo a stat o saptamana, fiind cazata la un hotel a carei camera pe noapte costa peste 200 de euro. Vizita s-a petrecut cu putin timp inainte ca in Brazilia sa se deplaseze o echipa mare a PSD, care urma sa participe la Internationala Socialista.

Tot in 2003 consemnam si cea mai scumpa vizita a fostului ministru. In perioada 19-22 noiembrie, Stanoiu s-a aflat in Franta. Pentru cele patru zile de cazare la hotel s-au platit 71,2 milioane de lei, ceea ce inseamna ca o camera pe zi la respectivul stabiliment costa 500 de euro. Aceasta risipa s-a petrecut in conditiile in care in Franta exista si hoteluri mai simple. Ultima deplasare a Rodicai Stanoiu s-a desfasurat in 2004 tot in Franta, numai ca, atunci, pentru cinci zile de cazare, s-au platit numai 40 milioane de lei. O alta deplasare ciudata este cea care a avut loc in Irlanda in 2004. Atunci, cazarea nu a costat nimic, dar pentru transport s-au decontat 507.386.056 de lei, aproape 15.000 de euro. Respectiva deplasare a fost efectuata pentru numai doua zile si jumatate, care au fost petrecute acolo de Stanoiu. Transportul a fost scump si la vizita din Franta din martie anul trecut, cand pentru acest serviciu s-au platit 84 milioane de lei.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.