Home Actualitate Romania a sarbatorit Ziua Europei cu marsuri de protest

Romania a sarbatorit Ziua Europei cu marsuri de protest

DISTRIBUIŢI

Peste 15.000 de salariati si pensionari din tara au marsaluit, ieri, prin Capitala cu 400 de autoturisme, microbuze si autocamioane, blocand traficul pe traseul Palatul Parlamentului – guvern. Lista principalelor revendicari a fost inmanata reprezentantilor executivului, sindicalistii avertizandu-i ca in toamna vor bloca activitatea in principalele domenii.


Membrii Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania (CNSLR) – Fratia s-au adunat, ieri, in Piata Constitutiei pentru a -sarbatori- Ziua Europei printr-un miting national generat de nemultumirile legate de nivelul scazut de trai.

-V-am vota si ne-ati furat-

Intr-o atmosfera de stadion, acompaniata de muzica drujbelor si a fluierelor, mii de salariati suparati pe actuala guvernare au cerut salarii si pensii mai mari, tichete de masa, crearea unui sistem de protectie sociala si eliminarea discriminarilor legate de salariile acordate bugetarilor.

Agitatia a fost intretinuta de liderii sindicali care s-au perindat la microfonul instalat pe platforma din Piata Constitutiei.

Pe langa revendicari, manifestantii au cerut la unison demisia guvernului care, in opinia protestarilor, este condus de -hoti-.

Agitatia zgomotoasa din fata Palatului Parlamentului a fost amplificata de melodii in voga, iar participantii nu s-au sfiit sa transforme mitingul intr-o petrecere.

Cei mai nemultumiti au fost pensionarii, aflati intr-un numar mare in primele randuri ale mitingului. -Guvernanti, traiti si voi/ Cu salariu* ce-aveam noi-, -Protestam pentru stoparea genocidului pensionarilor -, -V-am votat si ne-ati furat-, erau mesajele de pe pancartele protestarilor.

Ca un paradox la ceea ce se intampla in Piata Constitutiei, in timp ce oamenii strigau ca s-au saturat de saracie, pe cladirile din apropiere erau afisate doua banere cu ocazia Zilei Europei, ce contineau mesajele unui pensionar si ale unui student : -Venim in marea familie europeana-.

Replica presedintelui CNSLR Fratia, Marius Petcu, a fost: -Vrem sa fim cetateni europeni, nu saracii Europei. Vrem sa traim bine intr-o tara europeana, nu doar cu preturi europene, dar si cu salarii pe masura-.

Bulevarde blocate de manifestanti

La miting au venit reprezentanti a peste 42 de federatii si 40 de uniuni judetene din domeniul educatiei, sanatate, industrie, servicii publice si chiar din mass-media.

De asemenea, sindicalistii au adus 400 de autovehicule, motiv pentru care circulatia pe traseul Piata Unirii – Universitate – Piata Romana – Piata Victoriei a fost blocata timp de peste trei ore. In zona au fost detasati jandarmi si politisti care au incercat sa mentina ordinea si sa fluidizeze traficul.

In jurul orei 13.30, prima coloana de autoturisme a pornit spre Palatul Victoria, sirul de manifestanti intinzandu-se pe cativa kilometri.

La capatul traseului, sindicalistii au inmanat reprezentantilor guvernului o lista de 12 revendicari. Manifestantii au solicitat calcularea corecta a valorii cosului minim lunar de consum, stabilirea pana in 2007 a venitului mediu net pe economie la 1.200 RON lunar, raportat la un salariu minim de 500 RON, cresterea numarului de locuri de munca, infiintarea tribunalelor muncii, modificarea Legii tichetelor de masa si acordarea acestora nediscriminatoriu pentru toti salariatii, precum si majorarea pensiilor prin introducerea unui sistem unic de calcul al acestora. In plus, fiecare federatie a conceput propria lista de revendicari, care urmeaza sa fie trimisa ministerelor de resort.

Liviu Luca, fluierat de sindicalisti

Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a declarat ca mitingul a fost sustinut de Confederatia Internationala a Sindicatelor Libere si de Confederatia Europeana a Sindicatelor.

-Este a doua oara in mandatul meu cand imi este dat sa vad o piata plina de oameni din teritoriu. Confederatia a avut initiativa unui miting de asemenea proportii si vom fi urmati de celelalte confederatii. Impreuna vom forta guvernul sa se intoarca spre noi si sa acorde salarii la nivel european. Luna mai ar trebui sa fie o luna a mitingurilor de protest, o luna a sindicalistilor-, a adaugat presedintele CNSLR Fratia. In acelasi context, Adrian Barea, vicepresedintele Sanitas, a solicitat Ministerului Sanatatii elaborarea unor noi acte normative pentru sprijinirea salariatilor din domeniu, deoarece specialistii parasesc tara.

Daca liderii de sindicat de la majoritatea federatiilor au fost bine primiti de protestatari, nu acelasi lucru s-a intamplat in cazul liderului Sindicatului Petrolistilor, Liviu Luca. Acesta s-a adresat petrolistilor care, contrar asteptarilor sale, l-au tratat cu indiferenta. Mai mult, unii dintre protestatari, aflati in spate, l-au fluierat. Luca a renuntat si a dat cuvantul unui alt sindicalist.

Pe 24 mai, sindicalistii Blocului National Sindical vor continua seria protestelor, fiind chemati sa li se alature membrii principalelor confederatii, respectiv Cartel Alfa, CSDR si CNSLR Fratia, iar in toamna se preconizeaza declansarea grevei generale in toate domeniile de activitate.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.