Home Actualitate România, cu două viteze în Schengen

România, cu două viteze în Schengen

DISTRIBUIŢI

Dacă în urmă cu circa un deceniu fostul cancelar german Gerhard Schroder lansa ideea unui Europe unite dar cu două viteze, sprijinit atunci de fostul președinte francez Jacques Chirac, Romånia a simțit cei mai bine cum este să fii „mai egal între egali“ cånd a venit vorba de aderarea Romåniei la spațiul Schengen. Privit ca pe un obiectiv major de politică externă, poate cel mai important după aderarea țării noastre la UE și NATO, intrarea în spațiul Schengen s-a lovit de zidul „celor două viteze“. În ciuda îndeplinirii tuturor cerințelor tehnice, dosarul Romåniei este mutat prin toate instituțiile europene în așteptarea unui verdict în data de 22 iunie la Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI). Dar nu numai cele două state stau în calea ade-rării Romåniei la spațiul Schengen, ci și Olanda țară care se folosește de pårghia MCV-ul pentru a bloca dosarul în special din cauza ineficienței justiției din țara noastră, deși cele două chestiuni nu sunt conexate. În zilele trecute, ministrul Justiției Cătălin Predoiu s-a aflat în această țară pentru a încerca să îi facă pe olandezi să se răzgåndească.  Predoiu a declarat, după încheierea unei vizite de lucru în Olanda, că această țară va examina cu exigență dosarul Schengen, existånd în discuție și varianta unei aderări în doi pași, pe baza unei singure decizii și a unui calendar cert.

Aderare în doi pași

La finalul vizitei, Predoiu a afirmat că, în perioada imediat următoare, pånă la Consiliul European de toamnă, Parlamentul și Guvernul olandez vor lua în discuție poziția față de aderarea Romåniei și Bulgariei la spațiul Schengen. „A fost important să ne prezentăm încă odată argumentele partenerilor olandezi, va fi la fel de important să continuăm progresiv și accelerat acest efort pe toate canalele diplomatice. Olanda va examina cu exigență dosarul Schengen. Există anumite rezerve politice la nivelul Parlamentului olandez, care are un rol pregnant în conturarea politicilor guvernamentale“, a afirmat Predoiu. De asemenea, ministrul Justiției a susținut că în discuție există și „varianta unei aderări în doi pași, pe baza unei singure decizii și a unui calendar cert“. Mai mult, potrivit lui Cătălin Predoiu, țară noastră dorește o evaluare corectă și o recunoaștere firească a evoluțiilor din domeniul Justiției. Se pare că după ratarea unei accederi directe, Romånia va încerca soluția de compromis de a adera în doi pași, inițial cu frontierele aeriene și apoi cu cele terestre. De acceași părere s-a arătat și fostul comisar UE, Leonard Orban, care a declarat în urmă cu o săptămånă că așteptările Romåniei privind aderarea la Spațiul Schengen trebuie să fie „extrem de prudente“ și că, în opinia sa, o aderare graduală este maximumul pe care Romånia îl va putea obține. Chiar și așa semnele pentru primirea unor termene clare în data de 22 septembrie nu se anunță foarte bune, din moment ce, recent, ministrul de Interne german Hans-Peter Friedrich a reiterat opinia sa cu privire la aderarea Romåniei și Bulgariei la spațiul Schengen, potrivit căruia cele două state nu sunt pregătite încă de aderare.
   
Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.