Acasă Actualitate România – învinsă de socialismul cu față umană inventat de Iliescu

România – învinsă de socialismul cu față umană inventat de Iliescu

DISTRIBUIȚI

Iliescu poate să moară liniștit. Visul său de a instaura în România socialismul cu față umană s-a împlinit. La 20 de ani de la schimbarea de regim din România, suntem captivii societății socialiste croite pentru noi de marele maestru al diversiunilor, Ion Iliescu. Bătrânului edec comunist trebuie să-i mulțumim pentru faptul că în 2010 România a ajuns țara cu cei mai mulți bugetari pe cap de angajat, cu cei mai mulți pensionari anticipați și cu cele mai multe ajutoare sociale din întrega Uniune Europeană. Politica pomenilor de la stat date de toate guvernele timp de 20 de ani, în schimbul voturilor, se răzbună astăzi când, în plină criză economică mondială, am ajuns la fundul sacului. Starea dificilă în care se află România a fost subliniată și de Traian Băsescu la întâlnirea cu grupurile parlamentare care susțin coaliția aflată la guvernare. Potrivit surselor noastre, președintele a prezentat cu cifre modul în care circa 63% din buget se duce pentru salariile bugetarilor, pensii și ajutoare sociale și doar 27% din buget este dirijat către investiții. „Raportul ar trebui să fie invers“, a precizat șeful statului care a subliniat că dacă Guvernul nu va reduce pensiile și salariile, România va intra în colaps în următoarele șase luni. Potrivit surselor noastre, președintele le-a atras atenția parlamentarilor PDL că pot merge în continuare cu politica menținerii salariilor și pensiilor din banii împrumutați de la FMI, de la bănci externe și interne, dar peste doi ani pe România va scrie cu siguranță faliment. „Dacă ne menținem cheltuielile de după reducerea salariilor și pensiilor, ar trebui să avem o creștere de 21% a Produsului Intern Brut ca să ne acoperim cheltuielile. Am ajuns într-un punct critic. Sigur, nu vreau să înțelegeți că eu susțin că nu mai avem soluții. Vreau să știți că putem s-o mai ducem așa încă 2 ani“, le-a spus Băsescu parlamentarilor PDL.
Cum am ajuns în această situație? Răspunsul e cât se poate de simplu: printr-o politică iresponsabilă a creșterii salariilor în sectorul bugetar, a numărului de bugetari și de pensionari și prin acordarea de ajutoare sociale oricui a bătut la ușa autorităților pentru a le cere, mai ales în anii electorali.

Salariul la stat, mult mai mare decât la privat

România este o specie aparte când vine vorba de sectorul bugetar. Pe lângă creșterea numărului de bugetari cu circa 600.000 în ultimii șase ani, avem de-a face și cu un fenomen rar întâlnit: salariile din sectorul bugetar sunt mai mari decât cele din sectorul privat. Potrivit datelor statistice făcute publice în iunie 2009, salariul mediu brut în sectorul bugetar era cu 1.200 de lei mai mare decât salariul mediu brut din sectorul privat. Astfel, conform datelor oficiale, salariul mediu brut din sectorul bugetar a ajuns la 2.800 de lei, iar salariul mediu brut din sectorul privat a ajuns la 1.600 de lei. La finalul anului trecut, ministrul finanțelor făcea un pronostic sumbru pentru angajații de la privat. „Salariul mediu din sistemul public este în acest moment de 2.199 lei și va crește cu 56% până în 2015, când va ajunge la 3.430 lei. În schimb, în mediul privat, estimăm că va exista o creștere de circa 33-34%, de la 1.758 lei la 2.354 lei“, a precizat ministrul finanțelor.
Aceste creșteri salariale au atras ca un magnet angajații către sectorul bugetar, motiv pentru care astăzi ar trebui să scăpăm de vreo 600.000 de angajați din acest sector și nimeni nu se prea îndură să taie coada pisicii.
Continuarea politicii pomenilor și a încurajării nemuncii în România, moștenire generoasă a tovarășului Iliescu, nu mai este practic posibilă și, prin urmare, guvernul Boc trebuie să ia măsurile convenite cu FMI privind reducerea drastică a cheltuielilor bugetare.

Guvernul vrea să vină în această săptămână cu pachetul de măsuri în Parlament

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat ieri, după consultările cu șeful statului de la grupul parlamentar democrat-liberal, că Guvernul dorește „să vină în cursul acestei săptămâni, până luni“ în Parlament cu pachetul de măsuri pe care își va asuma răspunderea.
Întrebată dacă s-a stabilit o dată la care Guvernul va veni în fața Parlamentului pentru asumarea răspunderii, Sulfina Barbu a spus: „În cursul acestei săptămâni vom ști cu exactitate, după ședința de Guvern probabil că se va comunica public. Guvernul își dorește să vină în cursul acestei săptămâni, până luni, să vină cu pachetul în Parlament, pentru că și aici sunt proceduri parlamentare“.

Veniturile bugetarilor, făcute publice pe site-urile instituțiilor unde lucrează

Pentru a contracara greva bugetarilor programată pentru 31 mai, Traian Băsescu le-a sugerat miniștrilor să afișeze pe site-urile oficiale numele și toate veniturile angajaților, astfel încât românii „să vadă cât câștigă fiecare bugetar“, după cum ne-au declarat surse din PDL, prezente la întâlnirea președintelui cu miniștrii și cu  parlamentarii acestui partid.
„Președintele ne-a spus că ministerele și agențiile să pună mâna și să afișeze pe site, chiar cu riscul de a fi date în judecată, numele angajaților și veniturile lor, nu doar salariile, ci și sporurile, pentru ca fiecare român să se poată uita și să vadă cât câștigă fiecare bugetar“, au precizat participanți la întâlnirea cu șeful statului. Potrivit acestora, Băsescu le-a recomandat ca decizia de publicare a acestor informații să se facă prin ordin de ministru.

Se vor reduce toate pensiile cu 15%

Toate pensiile vor fi reduse cu 15%, deși la întâlnirea cu președintele Traian Băsescu s-a discutat ideea exceptării pensiilor sociale, de 350 de lei, a declarat ieri, pentru Mediafax, ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea. „S-a pus problema dacă vor exista anumite categorii de pensionari care să fie exceptate de la reducerea pe care am stabilit-o. S-a discutat despre faptul că dincolo de emoția pe care o produce reducerea pensiilor foarte mici, este corect ca toate aceste categorii de pensionari să suporte reducerile pe care le-am decis“, a spus Udrea.
Ea a explicat că există o pensie socială introdusă de PDL anul trecut, în valoare de 350 lei.
Potrivit ministrului, până anul trecut nu se acorda această pensie, iar cei care beneficiază de ele acum nu aveau niciun fel de venit sau aveau 4 lei sau 6 lei.
„Acum, să le reduci și lor această sumă este la fel de corect față de ceilalți pensionari cărora le scazi pensiile. Cei care au 350 de lei pensie locuiesc în mediul rural, oameni care până acum un an trăiau fără acești bani și care, locuind în mediul rural, au o gospodărie, deci au și alte mijloace de existență“, a adăugat Udrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.