Acasă Actualitate Romica Tomescu ataca direct conducerea Ministerului Agriculturii

Romica Tomescu ataca direct conducerea Ministerului Agriculturii

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru al mediului din guvernarea CDR, Romica Tomescu, reciclat in 2005 de liberali prin numirea in fruntea cercetarii silvice romanesti, a blocat licitatia serviciilor de proiectare care trebuia sa aiba loc ieri la Regia Nationala a Padurilor-Romsilva. Contestatia lui Tomescu transmisa ministrului Gheorghe Flutur, secretarului de stat Vasile Lupu si directorului regiei Simion Maftei face referire la faptul ca licitatia este ilegala pe motiv ca -termenul de depunere a ofertelor contravine prevederilor legislatiei in vigoare, deoarece la data primirii invitatiei de participare au survenit modificari in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei-. In plus, fostul ministru al mediului a avut grija ca aceasta contestatie sa ajunga si la Ministerul Finantelor Publice si ca urmare a acestui demers, licitatia de zeci de miliarde de lei a fost amanata pana la solutionarea contestatiei.


Demersul fostului ministru Romica Tomescu este surprinzator, deoarece acesta a fost pus la inceputul acestui an in fruntea Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice Bucuresti datorita, in primul rand, sustinerii venite din partea liberalilor. Acum Tomescu, prin contestarea licitatiei, practic, nu este de acord cu cei care l-au propulsat pe aceasta functie, adica Gheorghe Flutur, Vasile Lupu si Simion Maftei. Mai mult, fostul ministru al mediului contesta legalitatea unei licitatii organizate de Romsilva, fiind in acelasi timp si membru in Consiliul de Administratie al RNP, de unde mai incaseaza lunar 20.000.000 lei.

Contestatia buclucasa

-In conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice (articolul 81), Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice formuleaza prezenta contestatie referitoare la procedura de achizitie publica pentru servicii de proiectare ce va avea loc in data de 21.06.2005-, se precizeaza in contestatie.

In fapt, contestatia depusa de Tomescu se bazeaza pe faptul ca -termenul limita de depunere a ofertelor (17.05.2005), contravine art. 23 din Ordonanta sus-mentionata, deoarece de la data primirii invitatiei de participare au survenit modificari in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei. Pana la ora actuala (48 ore pana la termenul limita), nu a fost definitivata forma Fisei de date a achizitiei de catre autoritatea contractanta.

Totodata, fostul ministru nu este de acord cu licitatia intrucat, conform adreselor 690/GD/10.06.2005 si 691/GD/10.06.2005, in algoritmul de calcul pentru evaluarea ofertelor se acorda 25 puncte pentru asigurarea sistemului calitatii (ISO 9001), cerinta ce face referire la capacitatea tehnica a executantului. Acest lucru contravine art. 192 din Hotararea nr. 461/2001, modificata si completata prin Hotararea nr. 411/2005 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, care stipuleaza: -Autoritatea contractanta nu are dreptul de a utiliza cerinte referitoare la eligibilitate sau cerinte referitoare la capacitatea tehnica si economico-financiara, ca factori de evaluare a ofertelor-.

Romsilva nu poseda certificat de asigurare a sistemului calitatii

-Certificarea managementului calitatii nu poate reprezenta un criteriu de departajare in cadrul procedurii de achizitie publica, capacitatea tehnica fiind un criteriu de autorizare a furnizorului, executantului sau prestatorului, conform legii.

De altfel, autoritatea contractanta, in speta Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, nu poseda un certificat de asigurare a sistemului calitatii, ceea ce o pune in imposibilitatea aprecierii unui astfel de certificat.

Prin introducerea in sistemul de punctaj a criteriului referitor la asigurarea sistemului calitatii ISO 9001 se incalca principiul liberei concurente, enuntat la art. 2 din OUG nr. 60/2001 privind achizitiile publice.

De asemenea, criteriul impus va conduce la distorsionarea rezultatului aplicarii procedurii de achizitie si va crea un avantaj real nu autoritatii contractante, ci anumitor ofertanti.

Subliniem, totodata, faptul ca acest criteiru nu are legatura cu natura si continutul contractului ce urmeaza a fi atribuit, venind in contradictie si cu recomandarile din Sectiunea II litera E.8 din Ordinul nr. 1.013/873/2001 al ministrului finantelor publice si al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii-.

-Pana la ora actuala nu am primit nici o documentatie-

In contestatia actualului director al ICAS se mentioneaza: -In adresa noastra nr. 2.544/9.06.2005, va solicitam achizitionarea caietelor de sarcini si a documentatiilor de licitatie pentru lucrari de proiectare a unor obiective de investitii. Pana la ora actuala (15.06.2005) nu am primit nici o documentatie, ceea ce contravine art. 25 din Ordonanta nr. 60/2001, care stipuleaza ca -orice furnizor, executant sau prestator, roman sau strain, persoana fizica sau juridica, are dreptul de a participa, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, la procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica…-.

-Avand in vedere aspectele prezentate mai sus, va rugam sa le analizati cu toata atentia, pentru a da posibilitatea ICAS sa participe cu sanse egale la procedura de achizitie publica a serviciilor de proiectare, care va avea loc in data de 21.06.2005.-

Demersul fostului ministru al mediului a avut pe moment castig de cauza, dar se pare ca, pe termen lung, acesta va avea de pierdut, deoarece liberali care l-au readus in prim-plan silviculturii romanesti nu au fost incantati de contestatia acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.