Acasă Actualitate Rovana Plumb: fals în declarația de avere sau avere nejustificată?

Rovana Plumb: fals în declarația de avere sau avere nejustificată?

DISTRIBUIȚI

Rovana Plumb pare să fie unul dintre oamenii de bază ai echipei Ponta, din moment ce experiența sa de inginer la Miraj a devenit indispensabilă pentru executiv, fiind numită când la mediu, când la muncă și protecție socială, în funcție de nevoile premierului. Cu certitudine cei trei ani petrecuți de Rovana Plumb în Parlamentul European, în compania Dacianei Sârbu, soția premierului Ponta, au contribuit la sporirea încrederii șefului guvernului în calitățile acesteia , mai ales că Rovana, în calitate de șefă a femeilor PSD i-a cerut public Dacianei să candideze pentru un nou mandat de europarlamentar, în acest an, spre binele femeilor din România, desigur. Cert este că Rovana Plumb a renunțat la mandatul de europarlamentar în 2012 pentru a intra în cabinetul Ponta 1, în calitate de ministru al mediului, iar acum, în cabinetul Ponta 3, ocupă portofoliul de la muncă, lăsat liber de Mariana Câmpeanu odată cu ieșirea liberalilor de la guvernare.  
Multă lume s-a întrebat cum de a renunțat Rovana Plumb, în mai 2012, la funcția de europarlamentar după ce realizase doar în anul 2011 venituri totale de la Parlamentul European  de un sfert de milion de Euro ( 247.704 EURO), ca să preia postul de Ministru al Mediului unde salariul său lunar urma să fie de  1.200 Euro (5.364 lei). Întrebarea era firească, mai ales că  sumele uriașe încasate în cei cinci ani petrecuți la Parlamentul European au fost cheltuite integral de actualul ministru al muncii . Astfel, potrivit declarației de avere, în data de 22.10.2012 doamna Plumb mai avea în conturi aproximativ 5.000 EURO. ?ê?£i, așa cum reiese din analiza declarațiilor de avere depuse de Rovana Plumb , alegerea funcției de ministru în detrimentul celei de europarlamentar a adus-o aproape în pragul sărăciei pe distinsa ministresă, care, dacă e să luăm de bună credință declarațiile sale înregistrate oficial pe site-ul guvernului și al ANI, nu mai avea nici bani de pâine de pe o zi pe alta.

Minciuni sau venituri nedeclarate?

Ziarul ”Curentul” a analizat declarațiile de avere depuse de  ministrul PSD și ce sa vezi? Rovana Plumb ori a mințit în declarația de avere ori a beneficiat de venituri nedeclarate.
Prima declarație analizată este cea completata în 18.12.2012.

Familia Plumb deținea la acel moment în conturi 5.409,99 Euro si 9.303,31 lei. Următoarea declarație e completată chiar după o luna, în 17.01.2013.

În această luna, familia realizează venituri de 5.364 lei,  salariul Rovanei Plumb, 943 lei, pensia soțului, și scoate din contul în lei 830 lei, obținând astfel un disponibil pentru luna respectivă de 7.137 lei. Din acest disponibil de aproximativ 1.600 Euro, familia Plumb a petrecut sărbătorile de Crăciun, de Revelion a trăit întreaga lună și a achitat si rata la creditul de la BRD de 2.476 EURO. (conform celor doua declarații creditul a scăzut de la 703.269 EUR la 700.793,42 EUR). Trebuie să recunoașteți că este o performanță demnă de Houdini, pentru că doar un magician ar putea face ca din 1600 de euro familia Plumb să plătească aproximativ 2500 de euro la bancă și să mai și trăiască și să sărbătorească și Crăciunul și Anul Nou. Miracolele nu se opresc aici. 
Cinci luni mai târziu, în 13.06.2013 doamna Plumb depune o noua declarație de avere din care rezultă că în aceste cinci luni , familia realizează venituri de 31.535 lei și scoate 802 lei din cont deci are  un disponibil de 32.337 lei.

Din acest disponibil de cca. 7.400 euro, familia Plumb trăiește cinci luni și depune la bănci 13.126 Euro astfel: 3.172 Euro in contul bancar si plătește rate la credit de 9.954 EURO(creditul scade de la 700.793,42 la 690.839 EURO).Miracol curat! Probabil fiecare român visează la momentul în care va cheltui dublul banilor pe care-i câștigă, fără să se împrumute. E clar că socialiștii de la PSD au descoperit o rețetă secretă prin care înmulțesc nu pâinile și vinul, precum Isus, ci banii din conturi. Să ne înțelegem nu e vorba de toți pesediștii ci doar de cei care sunt norocoși și ajung miniștri, așa cum e cazul Rovanei Plumb.
Conform celei mai recente declarații de avere a doamnei Plumb, depusă după ce a fost numită ministrul muncii, venitul realizat in anul 2013 cuprinde si o diurnă externă de 2434 EURO încasată de la Ministerul Mediului. Dar , chiar dacă ministrul mediului ar fi fost tot timpul   în delegații peste hotare, unde mănâncă și doarme  pe banii altcuiva, adică ai noștri,  sumele disponibile rămase nu puteau acoperi  deficitul de bani al familiei.

Tăcere de…Plumb

Ziarul Curentul a sesizat aceste discrepanțe între venituri și cheltuieli încă de anul trecut când am solicitat lămuriri doamnei Plumb despre veniturile încasate, având in vedere ca in declarațiile de avere se menționează disponibilitățile la momentul semnării declarației si veniturile din anul precedent. Doamna Plumb nu a dorit sa ne răspundă la întrebări, deși am insistat. Din discuțiile cu  reprezentanții Biroului de presă de la Ministerul Mediului am înțeles că Rovana Plumb nu dorește să răspundă întrebărilor pe această temă, probabil pentru a nu împărtăși și altora metoda magică prin care poți cheltui mai mulți bani decât ai, fără să te împrumuți. Prin urmare, am așteptat răbdători depunerea în anul curent a unei noi declarații de avere, pentru a afla veniturile aferente anului fiscal 2013. Probabil alarmata de întrebările noastre, doamna Plumb a înstrăinat    un imobil și un autoturism, conform declarației din 27.03.2014, în anul 2013. Cum aceste înstrăinări nu apar in declarația din 13.06.2013 exista doua posibilități: ori declarația din 13.06.2013 e falsă, ori vânzările s-au realizat în al doilea semestru al anului 2013 și deci doamna Plumb nu poate justifica nici cei 6.600 EURO cheltuiți intre 17.12.2012 și 13.06.2103 si nici cu ce bani a trăit familia sa în această perioadă. Oricum o dai, tot prost pică, iar Rovana Plumb dacă nu a dorit să ne împărtășească miracolul prin care reușește să cheltuiască mai mult decât câștigă, cu siguranță va fi mult mai cooperantă cu inspectorii ANI.

Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.