
Spectrul recesiunii din SUA coboară dobânda la cel mai scăzut nivel de după februarie 2005. Rezerva Federală (Fed) a redus rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale, de la 3% la 2,25% pe an, o scădere semnificativă, dar sub estimările analiștilor și ale investitorilor din piața financiară, care vedeau o reducere chiar cu un punct procentual. În acest fel se speră că va fi accelerat creditul și consumul, pentru a impulsiona creșterea economică.
Banca centrală a subliniat că riscurile cu care se confruntă economia se mențin, sugerând astfel că dobânda-cheie ar putea fi redusă din nou dacă va fi necesar. Totodată, Fed estimează că rata inflației va coborî în următoarele trimestre, reflectând o scădere a prețurilor pentru energie și mărfuri.
Decizia Comitetului de politică monetară vine la două zile după ce Fed a anunțat o serie de măsuri radicale în încercarea de a stabiliza sistemul financiar. Astfel, instituția a redus anterior diferența dintre dobânda de discount, la care acordă împrumuturi băncilor, și rata overnight, de pe piața interbancară, la numai un sfert de punct procentual. Banca a mai oferit instituțiilor financiare credite de 200 miliarde de dolari, ce vor putea fi garantate inclusiv prin instrumente financiare care au la bază ipoteci.
Noua mișcare a Fed, dar și scăderea creșterii economice în Europa pun presiune pe BCE, care va trebui să facă și ea pasul înapoi, chiar dacă inflația își face de cap în UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















