Home Actualitate Semnal de alarmă! PNL duce România cu 20 de ani în urmă...

Semnal de alarmă! PNL duce România cu 20 de ani în urmă prin modificarea Legii 544/ 2001 privind liberul acces la informații

DISTRIBUIŢI

Senatoarea USR Florina Presadă îşi exprimă îngrijorarea, şi contestă decizia Guvernului, de a modifica Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, prin schimbări majore care vor restricţiona accesul cetăţenilor la informaţii.

USR atrage atenţia asupra a cel puţin două modificări îngrijorătoare:

(1) posibilitatea clasării solicitărilor de informaţii de interes public în caz că solicitantul revine cu o cerere care are acelaşi obiect. Conform noilor norme propuse, aceste solicitări ulterioare vor fi clasate, iar tu nici nu vei şti că solicitarea ta a fost clasată sau că va rămâne fără răspuns.

(2) faptul că informaţiile vor fi furnizate în forma în care sunt identificate şi deţinute de autoritatea sau instituţia publică. Conform noii reglementări propuse, autoritatea va putea să refuze informaţiile pe care le solicită un cetăţean, pe motiv că nu le deţine în forma solicitată.

„Aceste două prevederi propuse vor duce la restrângerea exercitării unui drept fundamental, constituţional, şi e ca şi cum vom pierde o bună parte din progresul făcut în ultimii 20 de ani de luptă pentru transparenţă. Voi comunica Guvernului observaţiile mele pe marginea proiectului de hotărâre de guvern, în speranţa că acesta va fi îmbunătăţit.”, transmite senatoarea USR Florina Presadă, membră în Comisia pentru administraţie publică.

USR propune opusul măsurilor PNL. Credem că, dimpotrivă, este necesar ca instituţiile să-şi transparentizeze şi accesibilizeze informaţiile, nu să le ferească de cetăţeni. De aceea deputatul Claudiu Năsui a depus un proiect de lege în care propune soluţii concrete privind accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public.

Este vorba despre un proiect care introduce un nou standard, liber şi deschis, pentru informaţiile de interes public şi care să permită căutarea sau utilizarea informaţiilor. De asemenea, introduce obligaţia de a menţine pe pagina de internet un registru al solicitărilor primite şi al răspunsurilor comunicate, cu anonimizarea datelor personale.

„Astfel, deschidem accesul publicului mai larg la informaţiile comunicate de instituţie altor persoane, dar transparentizăm şi refuzurile abuzive sau nemotivate ale instituţiilor publice.”, subliniază deputatul Claudiu Năsui.

Proiectul propus de Guvern de modificare a Legii 544 poate fi consultat aici: https://sgg.gov.ro/new/anunturi-proiecte-de-acte-normative/?fbclid=IwAR2P2GJHGaRayGgCr_aJb3Q9OitbsVJn0tKYTtBK05WknllabC68thBpHcY

Proiectul de transparentizare propus de USR poate fi consultat aici: https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=L532&an_cls=2020

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.