Serviciul 112 nu a avut nicio problemă tehnică de funcționare după cutremurul de sâmbătă, la fel și rețelele de comunicații ale Guvernului și cele de legătură cu teritoriul, dar, pentru scurt timp, clienții operatorilor de telefonie mobilă nu au putut iniția apeluri către numărul de urgență.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), administratorul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), serviciul 112 nu a avut nicio problemă tehnică de funcționare.
„Singura disfuncționalitate apărută se referă la imposibilitatea cetățenilor de a accesa sistemul pentru un timp foarte scurt, doar prin rețelele de telefonie mobilă“, se arată în comunicatul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI).
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu, a declarat, citat de HotNews.ro, că atåt operatorii de telefonie fixă, cåt și cei de telefonie mobilă sunt obligați să asigure, cu prioritate, primirea și retransmiterea apelului de urgență.
Ministerul Comunicațiilor susține că telefonia fixă a fost complet operațională pe această perioadă.
„Conform raportărilor operatorilor, sistemele de telecomunicații nu s-au blocat, ci au suferit doar o congestionare cauzată de creșterea de zece ori a numărului utilizatorilor, creștere imposibil de prevăzut pentru orice operator“, se menționează în comunicatul MCSI.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















