
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost audiat vineri dimineață la DNA în privința unor retrocedări ilegale de terenuri. Edilul Capitalei a fost citat în calitate de martor. La intrarea în sediul DNA, Sorin Oprescu a declarat că a fost chemat într-un dosar în care procurorii au suspiciuni în legătură cu retrocedare ilegală a unor terenuri în 2005. Potrivit edilului, în acest caz s-a început urmărire penală în 2007. În legătură cu această anchetă, la DNA a fost audiat şi Marcel Nicolaescu, fost viceprimar al Capitalei. În ultima vreme, mai mulți angajați din conducerea Capiteli au făcut obiectul cercetărilor DNA, unii fiind deja trimiși în judecată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















