Home Actualitate Spitalele de stat introduc coplata mult mai devreme

Spitalele de stat introduc coplata mult mai devreme

DISTRIBUIŢI

Încurajați de anunțul relativ recent al ministrului Sănătății, Ion Bazac, potrivit căruia din septembrie se va introduce coplata în sistemul sanitar, unii manageri de spitale au fost mai precoce și s-au gåndit să adopte această măsură mai devreme. Ca atare, directorul policlinicii Spitalului Județean „Mavromati“ din Botoșani, Doru Muntianu, a anunțat că unitatea pe care o conduce nu mai asigură de ieri consultații medicale gratuite. Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată din cauza bugetului insuficient al instituției și îi va obliga pe pacienți, inclusiv pe cei care sunt asigurați medical, să achite contravaloarea serviciilor de care beneficiază. „Asta este situația și nu putem face nimic gratuit, pentru că trebuie să asigurăm salarii, materiale sanitare, medicamente și așa mai departe. Și, dacă astea sunt fondurile, ne oprim pånă la punctul în care sunt fondurile și după aceea cine dorește să beneficieze de servicii medicale va trebui să o facă cu plată“, a adăugat Muntianu. Însă criza financiară a afectat și laboratorul de analize al spitalului.
Acesta își va restrånge activitatea, urmånd să asigure, zilnic, servicii doar pentru cinci pacienți, care vor fi selectați în baza unor bilete de ordine distribuite în fiecare dimineață. „În fiecare zi putem efectua cinci analize gratuite, iar restul cu plată“, a explicat directorul Spitalului Județean, care a adăugat că, de la începutul acestui an, unitatea medicală pe care o conduce a acumulat datorii de peste trei milioane de lei. Probabil că acesta este doar primul din multele spitale care vor anunța în curånd că nu mai au fonduri și-i vor obliga pe pacienții care și-au plătit contribuțiile la stat să plătească ceea ce, în mod normal, ar trebui să primească cu titlu gratuit. Însă ce mai contează 3-4 luni pånă cånd romånii vor fi nevoiți oficial să scoată și mai mulți bani din buzunar pentru serviciile medicale? Căci să nu uităm, Ministerul Sănătății ne pregătește surpriza plății parțiale a serviciilor medicale, care nu sunt deloc ieftine.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.