Acasă Actualitate SPP, model pentru serviciile de pază și protecție

SPP, model pentru serviciile de pază și protecție

DISTRIBUIȚI

România va găzdui un Centru de excelență pentru pregătirea echipelor de protecție și pază care va deveni operațional de luna viitoare, a anunțat directorul Serviciului de Pază și Protecție, generalul Lucian Pahonțu, citat de Mediafax. Oficialul român a avut o întâlnire cu reprezentantul special al ONU în Afganistan, Kai Age Eide, căruia i-a mulțumit pentru susținerea acordată la ONU, în urma căreia România a fost desemnată să fie gazda unor cursuri internaționale de pregătire a ofițerilor care se vor ocupa de paza înalților demnitari. Pahonțu a mai adăugat că acordul pentru înființarea acestui centru a fost semnat în noiembrie 2009, la New York, iar partea română lucrează din decembrie la programele analitice ale viitoarelor cursuri. „Anul acesta vom avea patru cursuri, primele cursuri vor începe în martie. Noi vom participa cu șapte instructori, iar ONU cu trei instructori“, a spus Lucian Pahonțu. Partea de logistică a acestui proiect va fi finanțată de ONU. România a fost desemnată vicepreședinte al Asociației Internaționale a Serviciilor de Protecție și Pază, fapt ce se datorează în special profesionalismului dovedit de acest serviciu în cadrul misiunilor din Afganistan și Sudan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.