Home Actualitate Sterling își bagă nasul în anchetele privind concesionarea zonelor Midia și Pelican

Sterling își bagă nasul în anchetele privind concesionarea zonelor Midia și Pelican

DISTRIBUIŢI

Canadienii de la Sterling sunt supărați că statul romån anchetează modul cum au fost concesionate și exploatate perimetrele Midia și Pelican din Marea Neagră. Compania se arată extrem de deranjată de faptul că o comisie a Camerei Deputaților și „alte organe ale statului romån“ au anchetat legalitatea Acordului de Concesiune a acestor perimetre și consideră anchetele „incorecte și părtinitoare“. Controlul Curții de Conturi privind acordul petrolier al companiei Sterling Resources Ltd. a arătat că Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRE) a administrat necorespunzător patrimoniul statului prin concesionarea perimetrelor. Pe långă „administrarea necorespunzătoare“, Curtea de Conturi a constatat abateri în valoare de circa 38 mil. dolari, potrivit raportului instituției pe 2009.
Compania Sterling Resources Ltd. a anunțat ieri că a înaintat o notificare privind existența unui diferend cu statul român, în baza Acordului între România și Canada pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor.
„Notificarea a fost depusă pe data de 20 iunie 2011 ca urmare a acțiunilor deliberate și discriminatorii întreprinse împotriva investițiilor efectuate de Companie în Perimetrele sale Midia și Pelican din Marea Neagră. Aceste acțiuni includ atacuri în mass media și diverse fapte destinate a bloca desfășurarea operațiunilor Companiei în Perimetrele offshore primite în concesiune“, se arată într-un comunicat al Sterling Resources. Potrivit companiei canadiene, acțiunile întreprinse de statul romån au fost inițiate la începutul anului 2009.

Rezultate „deosebit de fructuose“

Nici mass-media nu scapă de acuzațiile celor de la Sterling.
„Sterling a desfășurat în 2008 o campanie de explorare cu rezultate deosebit de fructuoase, iar în luna februarie 2009 diferendul teritorial cu Ucraina, ce afecta unele porțiuni din suprafața Concesiunii, a fost soluționat în favoarea României. Imediat după aceasta, persoane cu funcții publice din România au inițiat o intensă campanie în mass media din România, inclusiv prin speculații nefondate și păgubitoare cu privire la legalitatea Acordului de Concesiune. S-au desfășurat, de asemenea, anchete incorecte și părtinitoare de către Comisia de Anchetă a Camerei Deputaților și de alte organe ale statului român. Acestea au fost urmate de blocaje susținute întreprinse pe mai multe fronturi, manifestate inclusiv prin refuzul de a aproba transferul unor cote de participare la Concesiune către parteneri potențiali și prin imposibilitatea pentru Companie de a obține acordurile de mediu și autorizațiile de construire“, potrivit comunicatului.
Ancheta Curții de Conturi arată că rezultatele campaniei de explorare despre care amintesc cei de la Sterling nu a avut rezultate la fel de… fructuoase și pentru statul romån. Dimpotrivă!

Prejudicii de peste 36 mil. dolari

Raportul Curții de Conturi arată mai multe abateri grave de la legalitate care au determinat producerea de prejudicii. Astfel, inspectorii au constatat execuția de operațiuni petroliere în perimetrele Midia și Pelican din Platoul continental al Mării Negre, fără a avea la bază avizele și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare, pentru care taxele/tarifele datorate și neplătite bugetului de stat au fost estimate la suma de 2.936.000 lei (1.000.000 USD). O altă abatere constatată a fost nerecuperarea și neplata, în cuantumul și la termenul prevăzut de lege către bugetul de stat, a chiriei în sumă de 267.000 lei (91.000 USD) pentru folosirea unor suprafețe contractuale situate în perimetrele Midia și Pelican din Platoul continental al Marii Negre.
Raportul mai arată că s-a acceptat derularea unui contract fără constituirea garanțiilor bancare în valoare de 107.417.000 lei (36.585.000 USD) pentru executarea la timp a lucrărilor. Totodată, inspectorii Curții de Conturi au constatat că nu au fost respectate clauzele contractuale, în sensul neefectuării, la nivelul stabilit în contract, a cheltuielilor aferente pregătirii profesionale și transferului de tehnologie, în sumă de 354.000 lei (121.000 USD). Potrivit raportului, în perimetrul Midia au fost executate operațiuni petroliere cu nerespectarea prevederilor legale. Tot cu nerespectarea prevederilor legale a fost aprobată și concesionarea unei suprafețe de 261 kmp din perimetrul Pelican, aflată în disputa dintre România și Ucraina la Curtea Internațională de Justiție de la Haga.

Forță majoră

În urmă cu o lună, Sterling Resources a depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale o notificare ca urmare a neaprobării de către ANRM a transferului de la Sterling la partenerii săi Petro Ventures Europe BV și Gas Plus International BV a unei participări privind perimetrele Midia și Pelican din Marea Neagră. La sfârșitul lunii aprilie, Sterling Resources a anunțat că a declarat forță majoră cu privire la perimetrele sale Midia și Pelican din Marea Neagră după ce compania „nu a fost în măsură să execute operațiuni petroliere din motive independente de voința sa“.
Cabinetul Tăriceanu a concesionat, la sfårșitul anului 2007, prin mai multe hotăråri de guvern, 17 perimetre de extracție de gaze. Potrivit unor documente apărute în presă, toate hotărårile de guvern au avut la bază note de fundamentare întocmite de șeful cancelariei premierului, Dorin Marian, și de Bogdan Gabudeanu, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Respectivele note de fundamentare au fost semnate de Călin Popescu Tăriceanu și avizate de ministerele Economiei, Justiției, Finanțelor și Mediului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.