Acasă Actualitate Strandurile bucurestene, adevarate focare de infectie

Strandurile bucurestene, adevarate focare de infectie

DISTRIBUIȚI

Considerat ciandva Micul Paris, Bucurestiul s-a transformat, in anii de comunism, intr-o metropola industriala anosta, din care spatiile de recreere lipsesc cu desavarsire. In aceasta categorie se inscriu si strandurile, care pentru multi reprezinta un substitut la mult-visatul concediu pe litoral. Lipsa de preocupare si eterna lipsa a fondurilor au facut insa ca aproape toate bazele de agrement construite in Bucuresti sa devina improprii.

Pe mai toate lacurile din Bucuresti troneaza panouri pe care sta scris cu litere de o schioapa: Scaldatul interzis! De ce? Pentru ca majoritatea bazelor de agrement din Capitala sau din jurul ei sunt improprii pentru recreere. Acesta este si motivul pentru care Directia de Sanatate Publica a avizat din punct de vedere sanitar doar sase stranduri. In fapt, acestea nici nu sunt stranduri, ci bazine de inot, alimentate cu apa din reteaua publica. -Controalele pe care le-am efectuat au aratat ca nici unul dintre strandurile amenajate pe salba de lacuri din nordul Bucurestiului nu poate fi folosit. Normele sanitare sunt foarte clare, iar aceste lacuri sunt adevarate focare de infectie si nu baze de agrement,- declara directorul general al Directiei de Sanatate Publica, Verginia Marin Semen. Normele de igiena, foarte stricte, stabilesc ca doar bazinele de inot, -special construite cu posibilitate de spalare, curatire, filtrare si recirculare a apei-, pot fi autorizate. Totodata, aceleasi norme impun ca alimentarea cu apa sa se faca doar din reteaua publica, bazinele trebuind golite si spalate la trei-patru zile. In ceea ce priveste strandurile amenajate pe lacuri, calitatea apei nu permite autorizarea acestora, parametrii chimici si microbiologici, fiind depasiti de sute de ori. -Complexele sportive de pe raul Colentina, initial amenajate si pentru scaldat, nu au primit autorizatii decat pentru activitati sportive sau de agrement, scaldatul fiind interzis. Apa din lacurile respective nu poate fi curatata, indiferent ce s-ar face-, explica directorul DSP. Promisiunile edililor Capitalei, care se angajau sa reamenajeze aceste complexe si sa curete apa, astfel incat ele sa devina utilizabile si pentru scaldat, sunt simple vorbe in vant. -Nimeni nu va putea sa aduca apa acestor lacuri la standardele cerute de lege. Este o imposibilitate practica, nu poti sa arunci mii de tone de clor sau alte substante dezinfectante in lacuri, si chiar daca ai face-o, nu ar ajuta la nimic. Malul de pe fundul lacului este contaminat. Apa este un focar de infectie-, adauga Verginia Marin Semen. Din aceasta cauza, pe malul lacurilor au fost puse panouri care avertizeaza populatia asupra pericolului. Din pacate, foarte multi copii nu tin seama de aceste interdictii. -Prin imbaierea intr-o apa cu continut mare de elemente microbiologice se pot produce foarte multe afectiuni ale pielii sau ale tubului digestiv. Pot aparea foliculite, stafilococii, micoze ale pielii, firului de par sau ale glandelor anexe. De asemenea, pot aparea afectiuni ale mucoaselor si ochilor. Au aparut chiar cazuri de boli diareice acute, hepatita virala de tip A, dezinterie, febra tifoida sau chiar holera-, declara medicul Nicolae Istodor. Inconstienta copiilor este platita din greu atat de acestia, cat si de parinti. Tratamentele pentru afectiunile pielii sunt extrem de costisitoare, iar posibilitatea ca si ceilalti membri ai familiei sa se contamineze este, de asemenea, foarte mare. -Micozele se transmit extrem de usor prin lenjerie, prosoape, asternuturi sau contact direct. Tratamentele sunt extrem de costisitoare si se intind pe o perioada lunga, chiar ani de zile-, adauga Nicolae Istodor. Bazele sportive sau chiar lacurile au fost date in administrarea anumitor firme, care numai de curatatul apei nu s-au ocupat. Experti in ocolirea legilor, administratorii acestor baze au solicitat avize de functionare doar pentru terenurile sportive sau pentru terasele si barurile pe care le-au construit. -Anumite boli de piele pot aparea chiar daca nu intri in apa, dar stai la plaja pe malul lacului sau pe nisipul care si el este contaminat. Nici plimbarea cu barca sau schiul nautic nu este mai sigura decat o baie in lac, pielea intrand in contac cu apa sau cu vaporii care contin microbi-, atentioneaza directorul DSP. Oameni economi, administratorii bazelor sportive au lasat ingrijirea apei in sarcina Primariei, in plus, unii dintre ei nu au achitat nici macar sumele angajate prin contracte. Astfel, firma care are in administrare Strandul Mogosoaia are datorii de 2.725 de dolari, in timp ce administratorii strandurilor Uverturii si Copiilor au datorii de 16.287 de dolari si respectiv 47.677 de dolari. -In administrarea Primariei Generale a Capitalei se mai afla doar doua stranduri, Crangasi si Berceni, restul a fost dat in locatie de gestiune. Primaria a demarat o actiune de curatare a lacurilor, echipele noastre lucrand in permanenta pe Tei, Herastrau, Baneasa sau Straulesti. Din pacate, dotarea e foarte proasta, iar de curatarea apei trebuiau sa se ocupe firmele care au luat in administrare lacul. Acum, le curatam noi si le vom trimite lor facturile si amenzile pentru nerespectarea contractelor-, declara seful Administratiei Lacurilor, Virgil Carstea. Acestea fiind conditiile, cea mai sigura metoda de a te racori intr-o zi torida de vara ramane un dus, cel putin pana in momentul in care cineva se va ocupa si de crearea unor conditii decente de recreere pentru bucuresteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.