DISTRIBUIȚI
perversă

Sorina Pintea a fost pusă de PSD ministru al Sănătății nu pentru că o califica pentru această funcție vreun proiect de anvergură, ci pentru că a trebuia să îndeplinească un scop pervers: să facă turul televiziunilor înainte de 15 martie și să anunțe populația că guvernul a mărit substanțial salariile medicilor. Desigur că după acest anunț, orice solicitare a medicilor nu ar putea să le aducă din partea românilor decât critici. După ce ne-a sufocat cu ce salarii mari vor avea medicii români, Pintea a postat pe site-ul ministerului un proiect de hotărâre de guvern privind regulamentul de sporuri care prevede limitarea acestora la 30% din fondul total de salarii dar împărțit inegal între diverse funcții din aceeași secție, invers proporțional cu anii de studii, învrăjbind astfel medicii și asistenții între ei. Desigur că nu Pintea a inventat principiul „dezbină și domină” dar încercarea de a-l aplica asupra medicilor denotă infantilismul politic al liderilor PSD care s-au obișnuit cu oamenii fără valoare pe care îi promovează neîncetat și care nu au altă șansă decât „să trăți”-ul.
După ce a afișat proiectul cu noul regulament de sporuri, Pintea a amuțit total deși în ultimele cinci zile mii de medici au semnat scrisori de protest față de intențiile ministerului, într-o solidarizare fără precedent.

E necesar ca întreaga societate românească să înțeleagă că medicii trebuie plătiți la nivelul importanței lor sociale și nu la nivelul pe care ministrul PSD al Sănătății îl consideră îndestulător pentru că altfel pleacă în străinătate unde există deficit de personal așa cum deja se întâmplă de peste 20 de ani. Dacă medicii sunt bine plătiți atunci, noi, pacienții le putem cere empatie, căldură, atenție etc. Dar așa, medicii au așteptat amăgiți de politicieni că o să fie mai bine plătiți și au ajuns acum în situația în care deși ministrul anunță măriri de salarii de până la 170% de fapt prin tăierea sporurilor să câștige mai puțin decât înainte. Așa umilită nu a mai fost nicio categorie socială din România.

Specialiști în management sanitar susțin și că soluția recomandată de Pintea ca managerii spitalelor să majoreze sporurile angajaților după bunul plac din veniturile suplimentare atrase este ilegală, angajații neavând posibilitatea legală de a participa în vreun fel la beneficii.

Hotărârea de guvern va fi adoptată probabil în forma actuală de guvern iar Pintea va fi sacrificată de șeful său de partid pentru că, nu-i așa, n-a gestionat bine situația: vezi Tudose, Mișa, Grindeanu și alții care l-au idolatrizat pe condamnat.

Cum să ignori medicii care avertizează că dacă această Anexă 10 intră în vigoare ei vor asigura doar urgențele?

Au semnat scrisori de protest prin care cer neadoptarea Anexei 10:

481 de medici psihiatri din întreaga țară

Medicii de ATI de la

Spitalul Universitar de Urgență București

Spitalul Județean din Galați

Spitalul Sf. Spiridon din Iași

Spitalul Parhon Iași

Spitalul Județean de Urgență din Tg. Mureș

Spitalul de Urgență Petroșani

Spitalul Județean Mehedinți

Spitalul Colentina

Spitalul Obregia din București

Spitalul Județean Suceava

Spitalul Municipal de Urgență Timișoara

Spitalul Județean de Urgență „Plus Brinzeu” Timișoara

Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Louis Turcanu” Timișoara

Spitalul Județean Brașov

Spitalul Județean Deva

Spitalul Malaxa,

Spitalul de copii „Sf.Ioan” din Galați

Institutul Oncologic București

Spitalul Bagdasar Arseni

Spitalul Municipal Oradea

Spitalul Clinic Filantropia Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea

Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

Spitalul Județean Ilfov

Spitalul Județean de Urgență Buzău

Spitalul Județean de Urgență Tg.Jiu

Medicii de Anatomie Patologică de la Spitalul din Bistrița

Medicii din Secția de chirurgie a Spitalului de Urgență Slatina

Medicii din Spitalul „Elena Doamna” din Iași

UPDATE 21.03.2018 Au mai semnat proteste

Secția ATI și Compartimentul de Primiri Urgențe Făgăraș din Spitalul Municipal „Dr.Aurel Tulbure” Făgăraș.
Medicii din cadrul UPU SMURD Spitalul Universitar de Urgență București
Medicii din cadrul UPU/ATI SIU Alexandria
Medicii din cadrul Serviciului Anatomie Patologică Spitalul Județean de Urgență Reșița
Medicii de ATI de la Spitalul Județean de Urgență Deva

Foto stânga: fotografie de profil pe care medicii semnatari și-o pun la conturile de Facebook! Cât de inconștient să fii să-i ignori când situația e atât de gravă?

UPDATE ora 12.00: Pintea: nu retrag Anexa 10, prevederile ei sunt pertinente, veniturile nu scad

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.