Dosarul în care subcomisarul Cristinel Cojiţă, din cadrul Politiei Rutiere Neamţ este învinuit de şantaj a fost încheiat de către procurori şi a ajuns în instanţă. Ofiţerii DGA Neamţ au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul DNA a întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată pentru comiterea infracţiunii de şantaj. Potrivit anchetatorilor, la sfârşitul lui decembrie 2005 şi începutul lui 2006, Cojiţă Cristinel a recurs la intimidare şi constrângere psihică pentru a obţine de la Marian Bogdan B., administratorul unei agenţii imobiliare din Piatra Neamţ, foloase necuvenite în valoare de 5.550 de euro. Conform unei înţelegeri prealabile, patronul ar fi trebuit să-i achite poliţistului 14.450 de euro, bani obţinuţi din vânzarea unui teren. Ulterior, ofiţerul ar fi cerut 20.000 de euro, dându-i de înţeles că i s-ar putea întampla ceva rău dacă nu achită suma cerută. Urmărirea penală împotriva poliţistului s-a desfăşurat cu învinuitul în stare de libertate. Cojiţă este suspendat din funcţie, situaţie care se va menţine în perioada în care va fi judecat şi a fost pus la dispoziţia IJP Neamţ, urmând să-şi desfăşoare activitatea tot în cadrul politiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















