Acasă Actualitate Tăriceanu vrea mai multe mașini noi pe bani publici

Tăriceanu vrea mai multe mașini noi pe bani publici

DISTRIBUIȚI

Autoritățile de la București nu precupețesc niciun efort pentru a mai rotunji conturile celor care comercializează autoturisme noi. În cadrul recentei ședințe de guvern, premierul Tăriceanu s-a gândit că nu ar fi rău să schimbe cât mai multe din mașinile vechi aflate în folosința ministerelor, a instituțiilor publice și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat. Slavă Domnului, paravanul necesității reducerii poluării, al luptei cu CO2-ul, este suficient de opac pentru a ascunde cheltuirea unor bani publici, ce ar fi putut fi folosiți mult mai util în alte sectoare, cum ar fi infrastructura, de exemplu. Dar cum "cămașa" (a se citi: importatorii de automobile) e mai aproape de corp decât "sacoul" (a se citi: infrastructura), guvernanții consideră că e mai bine să înnoiască parcul auto. Asta, după ce au promis, cu mâna pe inimă, că vor tăia toate cheltuielile bugetare inutile.
Invidioși probabil pe oficialii NATO care au la dispoziție un parc auto de mașini de ultimă generație, guvernanții caută motive să mai schimbe o parte din parcurile auto. Nu mai contează că majoritatea ministerelor au "primit" de la ministrul Vosganian tăieri semnificative de bugete.
Și, dacă "refrenul" taxei auto nu prea mai ține, litemotivul luptei cu CO2 este suficient de bun pentru a se da startul unor achiziții de mașini noi, pe banul public evident. Mai contează faptul că automobile care să polueze sub nivelul cerut de UE nu prea există în momentul de față? Întrebarea e retorică, tot ce putem să remarcăm este grija nețărmurită față de industria auto pe care premierul o afișează în ultima vreme.
Anul trecut, ministerele și instituțiile publice și locale au cumpărat mașini scumpe pentru a-și completa parcul auto. Ministerul Justiției, de exemplu, s-a dotat cu autoturisme moderne, în valoare de 8,8 milioane de lei, chiar dacă voia să se împrumute ca să plătească unele drepturi angajaților din subordine, după cum reiese dintr-un raport al celor de la Finanțe. Șeful cabinetului vine acum și cere Ministerelor Mediului și al Transporturilor să elaboreze un plan prin care parcurile auto ale administrației centrale, locale, ale agențiilor guvernamentale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat să fie aliniate la parametrii de protecție a mediului pe care și-i propune UE. Adică, mașinile poluante să fie înlocuite cu unele care să polueze mai puțin. "Vreau să dăm un semnal foarte clar că suntem preocupați de reducerea de CO2", a declarat după ședința de Guvern primul ministru Tăriceanu. Ca plătitori de taxe, nu putem să nu ne întrebăm de ce premierul nu a fost preocupat de protecția mediului și înainte ca cei din subordine să dea banul public pe mașini scumpe și poluante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.