DISTRIBUIŢI
medic primar

Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tătaru. În prezent, acestuia îi este interzis să profeseze în spitalele de stat.

Dosarul în care fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, este acuzat de luare de mită în formă continuată, a fost trimis miercuri în judecată. Alături de el au fost trimiși în judecată pentru dare de mită și trei dintre pacienți. Este vorba de trei bărbați din zona Huși care au refuzat să recunoască faptul că au dat bani în legătură cu serviciile medicale. Restul pacienților au admis că au dat bani sau produse și vor fi martori.

În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.