Home Actualitate Testul de azi al pacientului din Gorj a ieșit negativ. Dacă și...

Testul de azi al pacientului din Gorj a ieșit negativ. Dacă și următorul va fi la fel, acesta va fi declarat vindecat

DISTRIBUIŢI

Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase „prof.dr. Matei Balș” că pacientul din județul Gorj depistat cu noul Coronavirus (COVID-19) a fost retestat în cursul zilei de astăzi, testele având rezultat negativ.
Reprezentanții institutului au anunțat că, în următoarea perioadă, pacientul va fi testat a treia oară. Dacă rezultatul va fi tot negativ atunci pacientul este considerat vindecat și va fi externat. După externare pacientul nu trebuie să mai fie izolat la domiciliu sau în carantină.
În cursul zilei de astăzi, au fost confirmate două noi cazuri de infectare cu virusul COVID-19. Este vorba despre un bărbat din județul Maramureș și o femeie din județul Timiș. Starea de sănătate a pacienților are, în acest moment, o evoluție pozitivă.
În România sunt confirmate trei cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (Coronavirus), pentru restul persoanelor testate rezultatele analizelor fiind negative.
În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul Coronavirus, autoritățile naționale cu responsabilități în gestionarea acestui tip de eveniment monitorizează permanent situația la nivel național și internațional.
În acest moment, 47 de persoane se află în carantină, iar 8.356 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. Diferențele față de datele transmise la ora 10.00, provine din cauza faptului că Direcția de Sănătate Publică Gorj a transmis incorect datele pentru informarea din prima parte a zilei.
Totodată, în județul Gorj a fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de „neglijență în serviciu”, polițiștii și procurorii autosesizându-se ca urmare a informațiilor comunicate public de către Ministerul Sănătății.
Vă reamintim că a fost operaționalizată linia telefonică TELVERDE 0800800358 destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (Coronavirus). Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetățenilor și nu este un număr de urgență!
În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situații trebuie anunțate la numărul unic de urgență 112.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.