Tribunalul București a anulat diploma de doctor al Academiei Naționale de Informații a SRI a generalului Dumitru Dumbravă, fost șef al direcției juridice a SRI, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei din 29 septembrie 2021.
Decizia poate fi atacată cu recurs.
Dumitru Dumbravă e născut în 1972, a absolvit Facultatea de Drept a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași în 1996, a fost admis în magistratură și, ulterior, a lucrat în cadrul Serviciului Român de Informații, până în anul 2018. În 2014, a fost promovat la gradul de general de brigadă. A ocupat și funcțiile de Director Direcție juridică și Secretar General.
Si ne miram ca merge tara prost.
Cum sa fii general de brigada la 38 de ani cand daca esti un ofiter cu rezultate foarte bune la varsta asta doar maior poti sa fii,generali sant oameni trecuti prin multe daia de peste 60 de ani,ma scuzati am uitat ca astia din armata,militie ori securitate la 50 de ani sunt pensionari pentru ca ei au grupa 1 de munca cica au muncit ca minerii aia din subteran care ies dupa 20 de munca la pensie dar nu o mai duc mult din cauza bolilor,militari astia pensionari au avut o munca atat de grea ca manca pensie timp dublu fata de ani de munca.
CUM E ASTA ??? : TOȚI NIMENI ÎN DRUM AU DIPLOMĂ ȘI DITAMAI GEN. NU …