Acasă Actualitate Toate dosarele familiei Cosma au fost preluate de la DNA Ploiești la...

Toate dosarele familiei Cosma au fost preluate de la DNA Ploiești la Structura centrală

DISTRIBUIȚI

Șefa DNA a preluat la structura centrală din București toate dosarele de la DNA Ploiești în care sunt implicați Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, potrivit unui comunicat al instituției.

Decizia a fost luată de Anca Jurma, procurorul-șef interimar al DNA, ca urmare a începerii urmăririi penale față de fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea.

Comunicatul DNA
În completarea comunicatului nr. 618/VIII/3 din 26 iulie 2018, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Ca urmare a efectuării controlului dispus la Serviciul Teritorial Ploiești, au fost identificate dosarele penale în care procurorii din cadrul Serviciului desfășoară activitatea de urmărire penală în cauze care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma.
Cu referire la aceste dosare, în contextul punerii în mișcare a urmăririi penale și al dispunerii măsurii controlului judiciar, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de fostul șef al Serviciului Teritorial Ploiești, procurorul Onea Lucian Gabriel, și pentru a nu exista suspiciuni cu privire la imparțialitatea procurorilor care efectuează urmărirea penală în dosarele respective, procurorul șef al DNA Anca Jurma a dispus preluarea de către Structura centrală a acestor dosare.
Dosarele preluate urmează a fi repartizate procurorilor în vederea soluționării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.