Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului – în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – este numit „îngropatul Anului“, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne.
Termenul de «Revelion» vine din franceză («Réveillon») şi înseamnă «veghe» sau «ospaţ la miezul nopţii». De aici tradiţia de a avea o masă bogată şi de a nu dormi în noaptea dintre ani.
În unele zone însă se păstrează încă anumite tradiţii cu jocuri, muzică, urături ce simbolizează teama, dezordinea şi haosul urmate, prin abundenţa ospeţelor şi petrecerilor de după miezul nopţii, de optimism, veselie, ordine şi echilibru.
Fiecare zonă a ţării are repertoriul obiceiurilor de Anul Nou propriu, dar cel mai bogat în manifestări folclorice este cel din Bucovina.
Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de secetă pe baza unui aşa – numit calendar din foi de ceapă, în noaptea de ajun se tăiau părţi egale dintr-o ceapă, fiecare părticică era botezată cu numele lunilor din an. După ce se presăra sare în fiecare coajă de ceapă, erau aşezate pe vatră ca în succesiunea lunilor din an. Aprecierea lunilor ploioase se facea în dimineaţa de 1 ianuarie după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapă.
Tot în noaptea din ajunul Anului Nou se făcea şi calendarul din cărbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau cărbuni aprinşi, egali ca mărime, proveniţi din aceeaşi esenţă lemnoasă, câte unul pentru fiecare cultură ce urma a fi semănată în anul care începea. Cărbunii, botezaţi cu numele plantelor, erau puşi pe marginea vetrei şi erau lăsaţi până a doua zi. Cantitatea de cenuşă rezultată în urma arderii complete şi a stingerii cărbunilor indica rodul recoltei.
În noaptea de ajun se mai organiza Vergelul feciorilor şi al fetelor, ceremonial nocturn de aflare a ursitei şi a norocului. Cu ceva timp înaintea Anului Nou, tinerii alegeau o casă şi un colcer ce avea responsabilitatea de a conduce şi a organiza cât mai bine petrecerea. La casa aleasă, colcerul pregătea un vas mare cu apă, nuiaua pentru “vergeluit”, precum şi un butoi cu băutură. După o mică petrecere, tinerii îşi aruncau pe masă câte un obiect personal (oglindă, pieptene, foarfece, briceag etc.) care era aruncat în vasul cu apă neîncepută, iar colcerul amesteca obiectele din vas, invocånd divinitatea pentru a le dărui tinerilor noroc şi belşug în viaţă, după care scotea pe rând din apă, câte un obiect pentru care sorocea.
În noaptea de Anul Nou căminul devenea un fel de altar sacru unde se săvârşeau şi alte practici magice specifice. Astfel, durata vieţii şi a norocului fiecăruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor insirate de-a lungul pereţilor, fiecare lingură de lemn căpăptând numele unui membru al familiei. În dimineaţa Anului Nou, dacă vreo lingură era căzută pe podea se credea ca persoana al cărei nume îl purta va avea parte de un an trist.
O fi zi liberă pe 1 ianuarie, dar orătăniile nu ţin seama de ea! Ele trebuie hrănite dis-de-dimineaţă! În Oltenia, pe 1 ianuarie, gospodarii aruncă hrana la păsări spre est, ca să fie răsplătiţi cu ouă multe şi gustoase.
Tot în prima zi a anului, oltenii se feresc să dea bani cu împrumut fiindcă se tem să nu dea în acelaşi timp şi norocul din gospodărie.
În noaptea Anului Nou, în Maramureş, fetele număra nouă stele, iar dacă ultima este mai strălucitoare, înseamnă că şi ursitul ei va fi mai frumos.
În zonele din Făgăraş şi Mureş, obiceiul spune că de Anul Nou să se aşeze pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte, urmând că tinerii să-şi vadă norocul în viaţă, în funcţie de ce aleg.
Punţi peste an
Cel mai răspândit obicei în Banatul Montan este, probabil, obiceiul punţilor. Puntea se alcătuieşte din două crăci de copac, de preferinţă de măr, în formă de furcă , între ramurile cărora se pune , de-a curmezişul, un băţ. Ea simbolizează un pod aruncat între malul anului ce stă să se încheie şi cel al anului ce stă să vină. Ca să îl poată visa pe cel cu care se va căsătorii, fiecare fată de măritat trebuie să aibă puntea ei. Punea se ţine în camera fetei după cuptor şi dacă va fi văzută prima dată de un băiat, fetei îi va merge bine tot anul.
Un alt obicei de Anul Nou, este masa de flăcăi şi fete. Sub faţa de masă se aşează, în fiecare colţ , un obiect a cărui semnificaţie e cunoscută de toţi participanţii. De pildă, intr-un colţ se aşează un bănuţ , în altul o bucată de mămăligă , în al treilea o oglindă , iar în ultimul colţ o bucată de cărbune. Aşezarea acestora se face fără ştiinţa băiatului sau a fetei ce urmează să aleagă unul dintre colţuri iar peste se pune câte o oală să nu se ghicească forma. Obiectul ales şi aflat sub faţa de masă va indica ceea ce îi rezervă anul viitor celui care l-a ales, adică; banul indică faptul că va fi bogat, mămăliga că va avea roade şi bucate din belşug, cel care a ales oglinda va avea chip curat şi frumos iar cel care a dat peste cărbune va fi răutăcios şi cu sufletul negru .
Obligatoriu, în Banat, la masa de Revelion nu se mănâncă găină fiindcă aceasta râcâie şi aruncă înapoi şi nu îţi va merge bine. Ca mesenii să aibă faţa şi tenul curat, primul fel de mâncare este piftia adică, cotoroage în grai bănăţean.
Colindă, colindă!
Obieceiurile româneşti sunt multe şi mai ales frumoase, dar bucuria copiilor rămâne, fără îndoială, mersul la colindat.
Umblatul cu capra ţine, de regulă, de la Crăciun pånă la Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră. Barba caprei este legată cu o sårmă. Dacă se trage scurt de sårmă, gura caprei se închide printr-o clampaneală seacă, de lemn.
Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor (căiuţii-feciori travestiţi în crai, ţurca-masca de taur), întålnite în satele romåneşti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii.
Umblatul cu ursul este o datină întålnită doar în Moldova, de Anul Nou. S-a avansat chiar ipoteza că la originea ei s-ar afla un cult traco-getic.
Ursul este întruchipat de un flăcău purtånd pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un “Ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje. Aţåţat de ursar (“Joacă bine, mai Martine,/Că-ţi dau påine cu măsline”), în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, ţinăndu-şi echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pămåntul cu tălpile. Jocul său trebuie să fi avut, la origine, rolul de a purifica şi feriliza solul în noul an.
Pluguşorul a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. Textul pluguşorului şi-a pirdut însă caracterul de incantaţie magică. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe masură ce se apropie de sfårşit.
Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hårtie colorată. Numele vine de la cuvåntul bulgar “surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decåt să întărească efectul mişcării sorcovei.
Vremea superstiţiilor
În mediul urban multe dintre obiceiurile şi tradiţiile de Revelion au fost înlocuite cu distracţia şi focurile de artificii. Pe långă obiceiuri şi tradiţii, există şi superstiţii referitoare la noaptea dintre ani.
Iată cåteva dintre acestea:
– Nu e bine ca între Crăciun şi Anul Nou să se tricoteze, să se coase, să se spele rufele.
– Acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ţii bani în mână vei merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita de mână îţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână va fi un an vesel.
– Dorinţa pusă la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să se împlinească.
– E bine să ai pe masa de Crăciun şi de Anul Nou crenguţe de vâsc. Aduc noroc.
– Aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e bine să aveţi bani (mai ales noi) în fiecare portofel.
– E bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veţi avea datorii tot anul.
– Primul om care vă trece pragul în prima zi din noul an va influenţa tot anul. Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc.
– Prima persoană care vă sună sau vă bate la uşă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care vă intră în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos.
– Nu trebuie să aruncaţi nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în prima zi din anul nou, nu să iasă!
– Faceţi ceva – cât de mic – care are legătură directă cu munca dv. în prima zi a noului an pentru a vă merge bine la serviciu tot anul.
– Nu spălaţi nimic în prima zi a noului an.
– Prima zi din noul an trebuie să vă găseasca în curăţenie deplină, deci e bine ca înaintea anului nou să faceţi curăţenie şi în cele mai ascunse colţuri.
– Îmbrăcaţi ceva nou pe 1 ianuarie.
– Faceţi mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele (clopoţei, petarde etc).
– Nu împrumutaţi bani şi nu faceţi datorii pe 1 ianuarie.
– Aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou.
– Anul Nou va fi luminos şi bun dacă se lasă o lampă sau o lumânare aprinsă până la ziuă.
– E bine să vă îmbrăcaţi în roşu în noaptea de Revelion. O culoare veselă atrage energiile pozitive.
– Ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.
– Nu folosiţi foarfecele, pentru că tăiaţi norocul
– Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.
Vrăji şi obiceiuri precreştine
Tradiţia populară romånească îşi găseşte rădăcinile în vechile religii precreştine. Ele au născut obiceiuri şi superstiţii care se păstreaza pana astăzi.
În obiceiurile de Crăciun şi An Nou există elemente ale ritualului creştin dar şi urme ale riturilor pagane.
Saturnaliile se desfăşurau sub semnul lui Saturn, zeu italic agrar, de obårşie arhaică (poate etruscă), zeu ce era protectorul holdelor şi al semănăturilor. Sărbătoarea dura o săptămånă, era plină de ospeţe şi bucurie, petrecere şi bună dispoziţie. Sacrificiile de animale în cinstea zeului Saturn, înjunghierea porcilor în prima zi de Saturnalii stă, fără îndoială, la originea obiceiului creştin de a tăia porcul de Ignat. După sacrificii urma ospăţul, se bea şi se månca vårtos. Copiii cutreierau străzile împărţindu-şi daruri, turtele şi colacii fiind nelipsite de la Saturnalii.
Dies Solis Invicti – ziua soarelui neînvins – era sărbătoarea zeului Mithra, care avea loc în ziua de 25 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă. Mithra era un zeu cu origine persană, care în literatura vedică întruchipa soarele. Cultul său a fost răspåndit în Imperiul Roman de mercenari şi s-a generalizat în secolul al III-lea înainte de Hristos. Pentru biserica creştină de la începuturi a fost dificil să impună propria sărbătoare a Naşterii Domnului peste o atåt de răspåndită şi importantă sărbătoare. Încet-încet, însă, ea a fost înlocuită pe măsură ce Biserica creştea şi se întărea şi în mod special, după anul 391 cand creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Astfel, o străveche sărbătoare de origine orientală, a devenit mai întåi sărbătoare a romånilor, apoi s-a transformat în sărbătoare creştină.
Kalendae Januarii, era sărbătoarea dedicată zeului Ianus cel cu două feţe, una privind înainte, alta – înapoi. Sărbătorit aşa cum spune numele (Kalendae Januarii = prima zi a lunii ianuarie) la l ianuarie, ziua sa era încă un prilej de bucurie, spectacole de circ, lupte de gladiatori, ospeţe, întreceri de care şi festivităţi militare.
Se obişnuia ca în cadru ritualic să se facă prevestiri pentru anul care începea, de asemenea, se faceău vrăji şi farmece.
