Mai multe persoane din judetul Alba s-au imbolnavit de trichineloza, dupa ce au consumat produse din cane cumparate nu din piata, ci din magazin. Primii bolnavi au aparut in urma cu o luna, cand 14 persoane s-au prezentat la doctor, sustinand ca au consumat produse din carne de la o firma din judetul Alba.
Numarul pacientilor a crescut in continuare, ajungand la 21, in timp ce ancheta pentru descoperirea sursei infestarii cu trichineloza bate cam de multisor pasul pe loc.
Primul caz care a intrat in atentia presei a fost cel al fostului consilier local Gavril Rusu Stoian, care a fost internat in spital impreuna cu sotia, fiul si prietena acestuia. Stoian a declarat ca s-au imbolnavit dupa consumarea unor produse din carne fabricate de firma MiaCarn Miraslau. Si alti pacienti si-au amintit ca au cumparat mezeluri si carne de la aceeasi firma.
Patronul MiaCarn, Luca Ispas, nu crede ca oamenii se puteau imbolnavi consumand produsele firmei sale. El sustine ca procesul de prelucrare a carnii in firma sa se face sub o atenta supraveghere.
Din cauza gravitatii cazurilor, mai multi pacienti au fost transferati intre timp la Clinica de Boli Infectioase a Spitalului judetean Cluj-Napoca. Ei sunt hotarati sa dea firma in judecata, imediat ce scapa de boala.
Dupa ce informatiile despre imbolnaviri au ajuns in presa, Directia Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Alba, Inspectia sanitara de stat si Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor s-au hotarat sa inceapa o ancheta. DVSA a recunoscut ca majoritatea bolnavilor dau ca sursa potentiala a imbolnavirii o singura firma din judet, dar nu i-a dat numele, pe motiv ca ancheta este in desfasurare.
Investigatia avanseaza greu, motivul oficial fiind ca, pe langa societatea numita de bolnavi, inspectorii trebuie sa monitorizeze mai multe magazine alimentare precum si producatorii din zonele in care au aparut imbolnavirile.
Directorul DVSA Alba, Ioan Darzu, a precizat ulterior ca cercul -suspectilor- s-a restrans, mentionand ca este vorba de o societate de industrializare a carnii situata in apropierea localitatii Aiud, dar a refuzat din nou sa o numeasca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















