Astăzi are loc un eveniment mai puțin obișnuit, la deschiderea din ziua inaugurală, la ora 18, a Târgului de carte urmând a participa însuși președintele României, Traian Băsescu. Cartea pentru care vine la Târg președintele se intitulează „Istoria Comunismului din România“ și reprezintă o colecție de documente din perioada Gheorghiu Dej. Volumul este conceput ca o anexă a „Raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România“ – primul dintr-o serie de trei.
Autorii volumului sunt Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu. Din acest punct începe „neobișnuitul“, deoarece Traian Băsescu va participa la o lansare alături de niște autori cu totul ieșiți din comun.
Berindei – a turnat, a turnat, a turnat
Mihnea Berindei este un personaj care a avut „o relație specială“ cu Securitatea, relație pe care nu orice cetățean a avut-o. El a avut dosar fond rețea deschis în vederea recrutării și a fost recrutat pentru încadrarea informativă a unui element „lucrat activ“, având chiar două nume de cod, „Mircea“ și „Sandu“. Berindei este cunoscut pentru apropierea sa de cercurile socialiste de la Paris, unde a ajuns „lăsat să plece“ de odioasa Securitate, cea care îi cerea și note informative. Întors la „revoluție“ în România, a avut o contribuție serioasă în întemeierea GDS, o instituție fondată de cunoscutul agent KGB Silviu Brucan.
Dobrincu – falsificator al cifrei victimelor comunismului
Dorin Dobrincu, numit de către guvernarea liberală, ilegal, la șefia Arhivelor Naționale ale României, se afla în continuare în situația de director general interimar, instalat și menținut fără concurs. El este „asistat“ de soția „caraghiosului“ Andrei Bădin, după cum l-a numit chiar președintele recent, agitator și propagandist al Trustului de partid al Familiei Voiculescu.
Ticu Dumitrescu, fost șef al deținuților politici, l-a acuzat pe Dobrincu că a încercat să reducă numărul victimelor comunismului, iar Consiliul Național Director al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a protestat deschis față de una dintre cele mai grave falsificări de date din Raportul Tismăneanu considerată o încercare flagrantă de minimalizare a caracterului criminal al regimului de ocupație comunist în România.
Acuzațiile lui Ticu Dumitrescu au avut ca suport forma publicată de Humanitas a raportului de condamnare a comunismului, în care unul dintre editori, respectiv Dorin Dobrincu, făcea o notă de subsol referitoare la numărul victimelor regimului comunist unde „după ureche“ micșora numărul de la circa 2.000.000, consemnate prin lucrări științifice în domeniu, la 350.000, cifră „preferată“ de Dobrincu. În capitolul „Genocidul din Romånia“, semnat de Boldur Latescu, și el fost deținut politic, împreună cu Ticu Dumitrescu, se estimează că numărul victimelor regimului comunist, respectiv oameni care au fost deportați, trecuți prin închisori, lagăre și colonii de muncă, este de două milioane.
Armand Goșu l-a urecheat pe Băsescu pentru ca ar fi afon pe Moldova
În ce-l privește pe Armand Goșu, ultimul membru al troicii, acesta tocmai i-a administrat o frecție în revista GDS, „22“, lui Traian Băsescu, oferindu-i sfaturi geopolitice de la un nivel superior, luându-l peste picior și dojenindu-l și că își permite să se refere public la pactul Ribentropp-Molotov, ca un habarnagiu, în loc să semneze odată tratatul cu Moldova comunistă, așa cum l-a somat și cealaltă expertă în de toate, Tatiana Alina Mungiu, altă sfătuitoare de renume a lui Traian Băsescu.
Materialul lui Goșu a fost salutat entuziast la Chișinău de oficiosul comunist Moldova Suverană: „în ultimul număr al prestigioasei reviste «22», Armand Goșu, un cunoscător de primă mână al realităților din spațiul fostei URSS, face o analiză dură și autorizată a atitudinii României față de Republica Moldova. Goșu reafirmă ceea ce noi tot scriem de la venirea lui Băsescu la conducerea Romåniei: președintele român, secondat sau condus de către serviciile sale secrete, nu doar că manipulează și înșeală opinia publică națională și internațională, că folosește false argumente în acțiunile sale anexioniste față de R. Moldova, dar, sub pretextul posturilor diplomatice, menține Ambasada României de la Chișinău pe rol de Centrală a spionajului românesc în spațiul estic, post-sovietic. Armand Goșu reconfirmă și ultimele noastre dezvăluiri, potrivit cărora Mihnea Constantinescu, cel care a fost propus ambasador la Chișinău, este agent acoperit. Editorialistul revistei «22» rostește un adevăr usturător pentru România – acela că politica României față de R. Moldova este coordonată de către serviciile secrete. Nu același lucru îl tot demonstrăm și noi în Moldova Suverană?