DISTRIBUIȚI

– Decizia are ca temei raportul comisiei de cercetare disciplinară constituită pentru a analiza incidentul sesizat de Nadine Vlădescu

Joi, 9 martie, reprezentanţii SRTv i-au înmânat lui Marian Olaianos decizia de sancţionare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Decizia a fost emisă ca urmare a raportului comisiei de cercetare disciplinară, elaborat în baza sesizării depuse de Nadine Vlădescu, în luna octombrie 2022, privind fapte de violenţă fizică şi verbală a unui angajat al TVR – jurnalistul Marian Olaianos – asupra sa, însoţită de certificat medico-legal şi de alte documente medicale.

Cercetarea disciplinară a fost demarată în urma sesizării primite de angajator de la Nadine Vlădescu şi în baza dispoziţiei Preşedintelui-Director General al SRTv, Dan Cristian Turturică.

Raportul comisiei de cercetare disciplinară a fost înaintat Preşedintelui – Director General, în data de 1 februarie 2023, cu propunerea de sancţionare a lui Marian Olaianos prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Având în vedere faptul că, în perioada 19 decembrie 2022 – 8 martie 2023, Marian Olaianos s-a aflat în concediu de odihnă şi medical, jurnalistul a primit decizia astăzi, 9 martie, când a revenit la serviciu.

Temeiul legal care a stat la baza emiterii deciziei constă în analiza unor documente medicale (certificatul medico-legal emis de IML), alte examinări medicale efectuate după actele de violenţă suferite de Nadine Vlădescu, înregistrări video care surprind cu claritate actele de violenţă, audieri ale martorilor, precum şi alte înscrisuri relevante care certifică abaterile disciplinare grave ale lui Marian Olaianos. Totodată, în cadrul audierii din data de 9 decembrie 2022, Marian Olaianos a declarat în faţa comisiei următoarele: „aflându-mă într-o stare de maximă tensiune emoţională, în încercarea de a mă apăra am impins-o pe Nadine la perete, apucând-o de zona gâtului”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.