Un bărbat împușcat în cap și în piept a fost găsit de polițiști, luni seară, într-o mașină aflată în sectorul 3, urmând să fie transportat de urgență la Spitalul Floreasca.
Bărbatul a fost găsit pe strada Ion Morțun, într-un autoturism marca Mercedes.
Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că agresorii ar fi folosit două arme și că nu s-a stabilit deocamdată dacă bărbatul se afla în mașină sau pe stradă atunci când a fost împușcat.
Potrivit acelorași surse, bărbatul are patru răni în piept și una la cap. Acesta a fost găsit în urma unui apel la 112 făcut de o persoană care a anunțat că a auzit "pe cineva văitându-se că a fost împușcat".
La fața locului a sosit și un echipaj SMURD, care a transportat victima la Spitalul de Urgență Floreasca.
"Bărbatul era conștient atunci când a fost găsit și va fi dus la spital. Rana de la nivelul capului nu este atât de gravă, însă cele de la nivelul toracelui și al membrelor sunt", a precizat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.
Rudi Vania
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















