Home Actualitate Un mort și doi răniți într-o explozie dintr-un laborator MApN

Un mort și doi răniți într-o explozie dintr-un laborator MApN

DISTRIBUIŢI

O explozie a avut loc ieri, în jurul orei 11.00, la Laboratorul de Cercetări științifice pentru Apărare NBC și Ecologie al Ministerului Apărării, din șoseaua Olteniței, ce a dus la moartea unui ofițer angajat și la rănirea altor două persoane. Victimei, maiorul-inginer Octavian-Viorel Mihai, i s-a acordat primul ajutor de către medicul unității și a fost transportat de urgență la cel mai apropiat spital, pentru asistență medicală specializată, însă a decedat la spital. Ofițerul avea 37 de ani și era angajat al centrului din anul 2004. Acesta era șeful secției Fumizare-Mascare-Mijloace Explozive și Incendiare și se ocupa de operațiuni cu pulberi și explozivi. Alte două persoane au fost rănite ușor în explozia de la laboratorul de cercetare al Ministerului Apărării, ambele fiind duse la Spitalul Bagdasar Arseni de către un echipaj de prim ajutor. Unul dintre răniți, o femeie, avea o suferință oculară, de aceea a fost transportată de la Spitalul Bagdasar Arseni la Spitalul de Oftalmologie din Capitală. Femeia are o leziune hemoragică intraoculară și o plagă ușoară la ochiul stång. Celălalt rănit are o hipoacuzie și a fost trimis la Spitalul Panduri, au mai spus coordonatorii celor două servicii. Cauzele exploziei sunt cercetate de o comisie condusă de șeful de stat major al unității. Potrivit MApN, în cadrul Agenției de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare, care subordonează acest centru, nu s-au mai petrecut de-a lungul timpului astfel de incidente.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.