Home Actualitate Un român a inventat capsula antiseism

Un român a inventat capsula antiseism

DISTRIBUIŢI

Românul nu s-a născut doar poet ci și inventator, lucru demonstrat de Mircea Manolescu, cel care a inventat soluția împotriva cutremurelor ce amenință de la o zi la alta țara noastră. În condițiile în care bulinele roșii de pe clădiri avertizează riscul tragediei în cazul unui seism serios, invenția lui Mircea Manolescu, brevetată și premiată cu medalii de aur la toate expozițiile naționale și internaționale la care a participat, stă în casa autorului și își așteaptă, deocamdată în zadar, cumpărătorii.
Inginer constructor la bază, care deține și un doctorat obținut la Institutul Național de ?ê?£tiință Aplicată din Lyon, Franța, Mircea Manolescu a obținut brevetul pentru capsula antiseism, denumită ”Super Shelter”, încă din 2005. "Am prezentat-o la expoziții internaționale de inventică, cum ar fi Geneva, Bruxelles, Pittsbourgh (cea mai mare din lume), Iași, București și de fiecare dată a fost distinsă cu medalia de aur și diplomă de excelență. Cea mai importantă distincție este "The most outstanding inventor" acordată de WIPO (World Intelectual Property Organisation) și diploma de merit acordată de EMERCOM – Ministerul Federației Ruse pentru Situații de Urgență. De asemenea, pentru munca mea am fost distins cu Meritul Invenției în grad de Comandor, acordat de Regatul Belgiei și cu Grand Prix ICEPEC. Mai sunt câteva alte distincții, dar cele menționate sunt cele mai importante", a declarat inventatorul.
Concret, invenția este o cutie de 1m x 0,7 m, la sol și 1m înălțime, în care încap până la 3 persoane. Super Shelter este realizat din trei materiale: structura este din oțel, în interior are captusala de polyfoam (burete) și în exterior un scut de fibră de sticlă. La interior are și o pânză rezistentă prinsă în chingi puțin elastice de structura de rezistență, formând astfel un șezlong care asigură o poziție confortabilă ce nu jenează circulația sângelui, explică inventatorul. Dotarea minimă pentru un astfel de modul presupune apa pentru câteva zile, eventual hrană uscată, iar ca echipament baliza electronică, pentru a fi gasit sub dărâmături, stație emisie-recepție, radio, iluminat cu leduri, optional acumulator și DVD.
Invenția nu are încă un preț stabilit dat fiind faptul că nu există o producție în serie dar costul este estimat la aproximativ 2.600 de euro. "Nu m-am ocupat de marketing sau vânzare, prefer să îmi concentrez atenția pe segmentul de creație și optimizare. Până acum, nu am întâlnit persoana competentă și entuziastă pentru fabricarea industrială și vinderea în cantități mari", recunoaște Mircea Manolescu. Potrivit acestuia, invenția sa ar fi însă potrivită pentru zonele seismice recunoscute (Japonia, estul SUA, Mexic, Chile, Turcia, Grecia, Iran …)".

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.