
Un taximetrist bucureștean a fost reținut de polițiștii bucureșteni pentru că a tâlhărit doi cetățeni britanici, care au refuzat să-i plătească prețul unei curse ”umflat” cu aproape 30 de ori. Englezii au băut joi noaptea într-un local din Centrul Vechi până în jurul orei 1 dimineața și au luat un taxi către hotelul din sectorul 6 al Capitalei unde erau cazați. La destinație, șoferul taxiului le-a cerut 400 de lei pentru cursă, sumă pe care englezii au refuzat să o plătească, având în vedere că pentru aceeași distanță, cu doar câteva ore mai devreme, plătiseră 15 lei. Taximetristul a blocat ușile și a scos un briceag din torpedoul mașinii, amenințându-i. Cei doi britanici i-au plătit taximetristului 100 de lei, și s-au oprit apoi la cea mai apropiată secție de poliție.
Judiciariștii bucureșteni ai Secției 22, cu sprijinul specialiștilor Biroului de Analiză a Informațiilor Sector 6 și al polițiștilor Secției 20 Poliție, au reușit să-l prindă pe suspect, l-au reținut și au cerut magistraților Judecătoriei Sectorului 6 arestarea preventivă. Taximetristul a fost recunoscut de către turiștii păgubiți din grup. "În cursul zilei de joi, 10 octombrie a.c., polițiștii Capitalei – Secția 22 Poliție au reușit identificarea și prinderea, în mai puțin de 24 de ore, a unui tânăr în vârstă de 28 de ani, de profesie taximetrist, suspectat de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie comisă asupra a doi cetățeni străini", a arătat Poliția Capitalei într-un comunicat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















