Secretarul general al Partidului Democrat, Vasile Blaga a declarat ieri pentru A.M.Press că este sută la sută convins că Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni după 19 mai, şi că aşteaptă ca partidele politice care au iniţiat demersul de suspendare a preşedintelui, să îşi asume eşecul referendumului. -Referendumul nu are nici cea mai mică şansă să se finalizeze cu un vot împotriva lui Traian Băsescu. Cei care vor pierde referendumul, adică cei care au iniţiat demersul de suspendare a lui Traian Băsescu, vor trebui să îşi asume eşecul-, a spus Blaga, care a ţinut totuşi să precizeze faptul că nu se aşteaptă la o demisie din partea lui Mircea Geoană sau a lui Călin Popescu Tăriceanu, fiindcă -pentru a demisiona trebuie să fii bărbat-. Totodată, Vasile Blaga a adăugat că este -absolut imposibilă- o reconciliere cu cei 322 de parlamentari. -Nu se poate pune problema unei reconcilieri a preşedintelui Băsescu cu grupul celor 322, care se subţiază pe zi ce trece-, a mai spus democratul. Secretarul general al PD a mai afirmat că dacă Traian Băsescu va fi sprijinit de o nouă majoritate parlamentară, ar putea să propună un nou prim ministru şi să ceară alegeri pentru un nou Parlament.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















