Incredibil, dar adevarat: a innebunit lupul! Desi autoritatile se balbaie de mai bine de 6 ani sa demonstreze ca fostul infractor de drept comun Sorin Ovidiu Vintu se face vinovat de incalcarea a zeci de articole din Codul penal, ieri, intr-un interviu acordat ziarului -Cotidianul-, parintele FNI recunoaste nonsalant ca se face vinovat de savarsirea unei infractiuni care l-ar putea costa 7 ani de puscarie. Luat la bani marunti in privinta relatiei sale cu Nicolae (-Viorel-) Popa – individ dat in urmarire internationala prin Interpol pentru efectuarea unei pedepse cu inchisoarea de 24 de ani, in dosarul FNI -, Vintu recunoaste, cu o sinceritate dezarmanta, ca tine legatura periodic cu fostul sau locotenent. Desi autoritatile ar fi trebuit sa reactioneze imediat – tinand cont de faptul ca declaratia lui SOV se incadreaza perfect la savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului (art. 264 C.p. – -Ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 7 ani) -, acest lucru nu s-a intamplat. Dovedind o lipsa de reactie ce poate fi interpretata drept complicitate, nici Ministerul Public, IGP si nici SRI (prietenii stiu de ce!) nu au remarcat autodenuntul lui SOV.
Incurajat ca dosarul FNI e ca si ingropat, Vintu a adresat multe mesaje actualei clase politice, pe care a catalogat-o drept -amatoare- in comparatie cu profesionistii din PSD. Mai mult, pentru a lasa impresia ca e intangibil (sic!!!), -guru- din Roman (in fapt un autodidact cu doar 12 clase care se recomanda in fata autoritatilor drept -comerciant-) a tinut sa se ia de piept chiar si cu presedintele Basescu, despre care a afirmat ca -are o politica interna… (n.r. – punctele de suspensie sunt relevante in privinta termenului care ar fi trebuit pronuntat). Am o opinie atat de personala, incat nu vreau sa o exprim-. Nici presedintele Partidului Conservator nu a scapat de gura lui SOV, acesta catalogandu-l pe Dan Voiculescu, -bou-.
Recunoscand fara jena ca este o persoana lipsita de moralitate (-Cred ca sunt ultima persoana din lume care isi poate da cu parerea despre moralitatea altora), Vintu – -comerciant- care-si deruleaza afacerile prin intermediul casutelor postale situate in paradisuri fiscale si al unor interpusi tocmai pentru a evita Fiscul roman – nu s-a dat inapoi sa dea cu flit Oficiului de Combatere a Spalarii Banilor, el explicand ca -nu dau doi bani pe toate plangerile penale pe care le face Oficiul catre Parchet, sunt egale cu zero-. Etichetandu-i drept -prosti- pe romanii care-si ruleaza banii obtinuti din afaceri in bancile autohtone, Vantu a dat cu oistea in gard, el sustinand ca a avut acces la documente interne emise de Oficiul de Combatere a Spalarii Banilor: -Am vazut listele publicate (!? – unde?) de Oficiu cu spalari de bani-.
-Mie imi este egal daca la conducerea Romaniei este Tariceanu sau altul-
Desi autodeclarat, acum cativa ani, un om cu idei de dreapta, Vintu si-a dovedit inca o data caracterul cameleonic, el ridicandu-i osanale fostului presedinte de stanga, Ion Iliescu – -bunicuta- saraca, dar cinstita, a -profesionistilor- aflati pana de curand la guvernare: -Domnule, am un respect extrem pentru fostul presedinte Iliescu-. Dovedind afinitati pentru social-democratie, Vintu nu s-a dat inapoi din a-si etala veleitatile de analist politic, el aruncand cu noroi in actuala clasa politica ce conduce Romania. -Actuala guvernare, in majoritatea ei, e facuta de amatori-, a spus Vintu, el tinand sa precizeze ca fostii guvernanti -in majoritatea lor au fost profesionisti-.
Surprinzator, la un moment dat, lasand sa se inteleaga ca are clasa politica la degetul mic, -comerciantul- proaspat -mogul- media a afirmat ca -mie imi este egal daca la conducerea Romaniei este Tariceanu sau altul-.
-N-am nevoie de guvern (…) ca sa-mi fac afaceri-
Ironic si plin de el, Vintu a atins la un moment dat, in interviul acordat ziarului -Cotidianul-, chestiunea achizitionarii pachetului de 8% din actiunile SNP Petrom destinate angajatilor respectivei companii petroliere. Recunoscand nonsalant ca este interesat de respectivele actiuni, Vintu a afirmat ca nu-i pasa de guvern si ca va intra, prin orice mijloace, in posesia actiunilor Petrom destinate angajatilor: -Indiferent cum se vor da alea 8%, ma intereseaza actiunile Petrom si voi cumpara indiscutabil. Voi cauta sa cumpar cat mai ieftin si sa le vand cat mai scump, cu sau fara voia guvernului. N-am nevoie de guvern sau de politicieni ca sa-mi fac afaceri-.
-Doar un bou poate crede asta… un alt Voiculescu-
In acest context, Vintu a dezgropat securea razboiului, el atacandu-l pe presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu – lider politic care a insistat pe vanzarea pachetului de 8% din actiunile Petrom direct salariatilor, si nu prin intermediul pseudo Asociatiei Salariatilor din SNP condusa de Liviu Luca – un organism neguvernamental fondat de 21 de fosti sau actuali mahari din cadrul companiei petroliere autohtone care are ca obiectiv sa puna mana pe actiunile angajatilor.
Lasand sa se inteleaga ca are veleitati inclusiv de geniu financiar, la un moment dat, Vintu l-a insultat pe liderul PC, sustinand ca acesta este un -bou- atunci cand a luat o pozitie publica – asemenea BNR si Ministerului Public (sic!!!) – in privinta constituirii ilegale a BID: -Numai un bou – si va rog sa-mi iertati afirmatia dura si spusa cu gura plina – ar putea crede ca banii cu care am facut BID sunt banii lui Nicolae Popa. Ca asta este acuza de baza. Doar un bou poate crede asta… un alt Voiculescu-.
In incercarea de a-si incheia apoteotic interviul, Vintu a dovedit inca o data ca nu are simtul realitatii, el afirmand, fara nici un pic de rusine (cel putin fata de cei 300.000 de pagubiti la FNI), ca -voi sta in Romania pana cand poporul roman va spune: e o mandrie sa va avem contemporan cu noi- (sic!!!).
Cititorii -Cotidianului- reactioneaza: -Vintu recunoaste ca face ilegalitati-
Ulterior aparitiei interviului, zeci de romani au reactionat, ei postand pe site-ul ziarului -Cotidianul- mesaje extrem de dure, care distrug -mitul perfectiunii umane- pe care SOV si-l construieste cu migala. Iata doar cateva dintre parerile romanilor:
Mesaj postat de alexb: -Citez din megaloman: <Voi sta in Romania pana in momentul in care poporul roman va spune: este o mandrie sa va avem contemporan cu noi>. Dar ce motive ar avea poporul, domnule, sa zica asta? Cu ce te lauzi dumneata? Facutul banilor nu se pune, pardon. Cimitirele sunt pline de oameni care au facut multi bani, dar de care nu-si mai aminteste nimeni. Ce ai facut? Ai fondat o mare universitate ca Vanderbilt, ai instituit un premiu celebru ca Nobel, ai dat bani pentru un ideal civic ca Soros, ai finantat leacuri anti-SIDA ca Gates etc, etc? De la a face avere pana la a ma simti mandru ca sunt contemporan cu tine e cale lunga. Mai ai de muncit serios-.
Mesaj postat de Maxim: -Vintu recunoaste ca face ilegalitati. El recunoaste ca foloseste banci din Cipru si din Romania, din cauza ca in Romania este intrebat de cei de la Oficiul Spalarii Banilor despre provenienta banilor, ca trebuie sa-i justifice, iar daca nu sunt justificati trebuie sa plateasca impozite.
El recunoaste ca a condus si conduce afaceri din Elvetia si Cipru, cunoscute pentru facilitatile date spalatorilor de bani, si recunoaste ca lucreaza prin interpusi. Asta nu este dovada de transparenta a afacerilor, ci mai degraba de afaceri necurate, de ilegalitati, de evaziune fiscala. (…) Desigur, patronii PSD sunt profesionisti. Ei stiu cum sa faca afaceri prin Cipru, Elvetia, Monaco, spre deosebire de astia care, in loc sa faca si ei la fel, pun SRI-ul sa cotrobaie prin toate locurile astea-.
Mesaj postat de puls: -Profilul psihologic al maniacului astuia e interesant (il recomand psihologilor, dar mai ales psihiatrilor). Fiecare gest al lui, incarcat de aroganta absoluta, denota o ura si un complex de inferioritate nestavilite-.
Mesaj postat de Nicu_Pruna: -Imi vine sa vomit. Se continua sistemul social instituit de bolsevici, in care niste mafioti analfabeti hotarasc soarta a 20 de milioane de robi!-
IGPR reactioneaza
Contactat de -Curentul- pentru a comenta declaratiile lui Sorin Ovidiu Vintu, conform carora tine periodic legatura cu urmaritul international Nicolae Popa, seful Serviciului Urmariri din cadrul IGPR, comisarul sef Adrian Dumitrescu, a declarat ca -un cetatean trebuie, conform legii, sa ne informeze despre locatia unui urmarit local, general sau international-. Pornind de la declaratia lui SOV, pe care a afirmat ca nu a vazut-o, Dumitrescu a spus ca va informa conducerea IGPR pentru a stabili masurile legale care se impun.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















