Home Actualitate Vizita în Italia, un lung șir de intenții bune. Și atât

Vizita în Italia, un lung șir de intenții bune. Și atât

DISTRIBUIŢI

Premierul Italiei Romano Prodi și omologul său român Călin Popescu Tăriceanu au avut ieri o întrevedere în care și-au lăudat relațiile bilaterale existente, însă cum ar trebui ele întreținute, încă nu a decoperit nici unul dintre ei. Deși planuri s-au făcut, s-a elaborat chiar și o scrisoare pentru președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ce vizează problematica minorității rromă, la capitolul practică stăm prost! Astfel că s-a discutat din nou ceea ce este deja știut, anume că vor fi trimiși încă aproximativ 15 polițiști români pentru a "ține trena" celor italieni, în diversele acțiuni de depistare a infractorilor conaționali pe teritoriul peninsulei. Apoi prim-ministrul român a repetat textul pe care îl repetă de câteva zile, anume că autoritățile române au decis crearea unui grup de lucru pe problematica minorității rromă, format din specialiști ai Ministerului Muncii, Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ai Ministerului Educației, pentru a stabili modalitățile de integrare socială mai bună a acestei minorități, dar care până una alta nu a implementat nimic. Și au conchis că relațiile bilaterale dintre România și Italia sunt exelente. Ura!

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.