Home Actualitate Vrem energie din resurse regenerabile dar mentinem facilitatile la stadiu de proiect

Vrem energie din resurse regenerabile dar mentinem facilitatile la stadiu de proiect

DISTRIBUIŢI

Potrivit angajamentelor asumate de România faţă de Uniunea Europeană, până în anul 2010, 33% din consumul de energie ar trebui să provină din surse regenerabile, aşa-numita -energie verde-. Totuşi, statul român nu mişcă un deget pentru a stimula această activitate, în timp ce alţii pompează miliarde de euro.

Pe lângă faptul că acest tip de energie nu este poluantă şi, practic, inepuizabilă, pe termen mediu şi lung, costurile sale sunt mult mai reduse, în special în condiţiile în care preţul produselor petroliere creşte vertiginos. Sursele regenerabile de energie asigură creşterea siguranţei în alimentarea cu energie şi limitarea importului de resurse energetice, dar şi protejarea mediului înconjurător.

Energia regenerabilă vizează energia electrică produsă din energie eoliană, energie solară, energie geotermală, biomasă, energia valurilor, hidrogen produs din SRE, precum şi energia electrică produsă în centrale hidroelectrice cu o putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW, puse în funcţiune sau modernizate începând cu anul 2004.

În prezent, 29% din energia regenerabilă din Sistemul Energetic Naţional provine din hidrocentralele mari. Celelalte patru procente până la ţinta de 33% ar urma să provină, aşa cum declara recent ministrul Mediului, Korodi Attila, din surse precum microhidrocentralele, instalaţiile eoliene, solare sau de la cele care folosesc drept combustibil biomasă.

Potenţial ridicat

Deşi avem un potenţial eolian tehnic amenajabil de 8 TWh/an, piaţa energiei eoliene din România este mult sub potenţial. Totuşi, în ultima vreme tot mai mulţi mici producători de energie au investit în centrale eoliene.

Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), 11 producători de energie electrică din resurse regenerabile s-au calificat pentru producţie prioritară de energie electrică pentru anul 2007.

Prima centrală eoliană din România a fost instalată cu patru ani în urmă, în Parcul Industrial Ploieşti (PIP), ulterior ea fiind relocată la Tulcea. Au mai fost deschise astfel de centrale la Crângul lui Bot, în Pasul Tihuţa (Bistriţa Năsăud), la Limanu şi Agigea, la Topolog, Baia şi Valea Nucarilor.

Totodată, mai mulţi investitori străini au -mirosit- această oportunitate. Germanii de la Enercon, portughezii de la Martifer şi alţi investitori spanioli, austrieci şi italieni fac măsurători pe diferite locaţii pentru instalarea unor grupuri eoliene.

Potrivit hărţillor elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care indică potenţialul eolian şi solar al ţării, cele mai bune locuri în care ar putea fi amplasate turbinele eoliene sunt pe înălţimile munţilor şi în Dobrogea, unde vântul atinge viteze medii anuale de peste opt metri pe secundă. Pe lângă acestea, şi majoritatea zonelor de deal s-ar preta la a fi folosite în acest scop, instalaţiile eoliene fiind eficiente la viteze medii anuale ale vântului de peste patru metri pe secundă.

Până acum investitorii au preferat zona Dobrogei. Alegere uşor de înţeles în condiţiile în care, în zona litoralului, pe termen scurt şi mediu, potenţialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.

Stimulente

În ceea ce priveşte încurajarea cetăţenilor şi a companiilor să investească în energii regenerabile, România nu stă prea bine. Dacă în Marea Britanie, Spania sau Grecia se acordă subvenţii pentru cetăţeni şi pentru companii, astfel încât aceştia să utilizeze şi să producă energie -verde-, la noi, facilităţile oferite investitorilor sunt încă în stadiul de proiect.

Există totuşi, un sistem de promovare a energiei produse prin metode nepoluante. Astfel, pentru fiecare megawatt obţinut prin tehnologii curate, fiecare producător primeşte de la Transelectrica un certificat verde.

-Energia regenerabilă este preluată cu prioritate în reţea şi se acordă şi certificate verzi. Pentru fiecare MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile, producătorii primesc un certificat verde, care poate fi tranzacţionat separat, pe piaţa certificatelor verzi sau cea a contractelor bilaterale-, ne-a explicat Nicolae Opriş, vicepreşedinte ANRE în domeniul energiei electrice, avantajele pe care le au producătorii de energie -verde-.

Tot ca stimulent, ANRE a iniţiat un proiect prin care să sprijine producerea de energia verde cu ajutorul bateriilor solare, ne-a declarat Opriş.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.