Acasă Actualitate Wikileaks România – scurgerile mizeriei politicii dâmbovițene

Wikileaks România – scurgerile mizeriei politicii dâmbovițene

DISTRIBUIȚI

Ieșirea pe țeavă a „dezvăluirilor“ wikileaks legate de România s-a dovedit doar o scurgere imundă de zoaie, fără nimic spectaculos. Dar chiar nimic, nimic. Ori au fost foarte intens editate și periate, că doar nu degeaba s-a întâlnit Nistorescu cu Asange la începutul anului pentru a negocia cumpărarea setului de cablograme trimise de la Ambasada României de la București, ori oficialii americani ai ambasadei de la noi nu sunt buni de nimic și ar trebui trimiși la muncă în niște țări mai fierbinți, în loc să taie frunza la câini pe meleagurile noastre, fără a produce nimic decât niște note compuse din bârfe și ciocofoneli modeste, de colțul blocului.
Firește, imaginea politicienilor români, care vin să se toarne între ei, la Înalta Poartă, e savuroasă, însă noi o știm prea bine. Nu era nevoie de notele wikileaks ca să știm că Geoană este cretin, sau că Hrebenciuc este un șobolan tembel, care și-l visează pe Titus al său, copchilașul său de suflet, drept președinte. „Hrebenciuc a insistat că are în minte un potențial «dark horse candidate» care l-ar putea înfrunta cu succes pe Băsescu într-o bătălie electorală pentru președinție“, se arată într-o telegramă din 2007.
E drept, să crezi că ar putea ajunge președinte al României unul precum Corlățean, măruntul slujbaș atârnător pe lângă un colonel SIE (l-a dat în gât public și pe el tot un coleg de-al său, acum slujbaș tot la SIE, aripa ICR), este dovadă de idioțenie, cumva neașteptată la Hrebenciuc. E dovada însă că omul s-a senilizat.
„Rapoartele“ ambasadei americane sunt neașteptat de puerile și au savoare doar în măsura în care conțin turnătorii ale pesediștilor între ei, gogomănii de-ale lui Geoană sau măgării de-ale lui Ciprian Nastasiu, care, ca procuror, s-a descalificat oferind unor străini fragmente din dosarele sale în lucru. Dar cine nu s-a descalificat și cine nu este descalificat și de rahat în istoriile ciripite la fumoarul ambasadei? Practic toți actorii pe care îi cunoaștem prea bine sunt niște terchea-berchea, niște scroafe suite în copac pe umerii securiștilor.
„Ovidiu Tender – un personaj legat de Securitate care și-a construit averea în afacerile cu petrol și a înșelat guvernul român cu circa 93 milioane de dolari înainte de a fi trimis temporar după gratii“.
„Vîntu și-a adunat averea făcând tranzacții cu cupoane de privatizare, bazându-se pe o rețea de foști ofițeri ai Securității pentru a obține informații din interiorul marilor companii. Practicile sale de afaceri sunt controversate și sunt, probabil, de natură infracțională“.
Că Patriciu recunoaște că a dat Rompetrolul la ruși, că Voiculescu este un securist nenorocit, că Gigi Becali este un cârnățar plecat în viață de la ciungă și iaurt, că Verestroy Attila este un derbedeu îmbogățit tot prin participare la jaf, asta știam cu toții de mult, după cum știam și că americanii sunt îngrijorați de influența oligarhilor („este îngrijorătoare mărirea influenței oligarhilor din România și rolul lor ca unealtă a intereselor rusești (…) Alt semn al ambițiilor crescânde ale Rusiei include și vânzarea uzinei Daewoo din Craiova“.
Haida de, asta-i tot?

Gargară de amatori de bârfe, zvonuri, șușanele

Păi am scris câteva sute de pagini de ziar despre Patriciu, Vîntu, Voiculescu, oligarhii securiști și colaborarea lor de trădători jegoși cu rețelele, conspirate sau nu, rusești din sistemul politic, manevrele desfășurate în spațiul economic, înhățarea unor ramuri întregi industriale strategice. Mă așteptam să văd de exemplu lista înaltelor foste cadre ale serviciilor românești care lucrează acum pentru ruși, respectiv pentru CSI. Să văd și eu un nume mai răsărit dat în vileag, un general de rang înalt din SRI, ca Bidireci de exemplu, angajat la Alro, la ruși, un fost șef de divizie contrainformativă angajat la Rompetrol, diverse alte cadre de vârf implicate plenar în rețeaua infracțională și de trădare de țară a lui Sorin Ovidiu Vîntu, mă așteptam la o listă cu susținătorii din umbră ai sistemului corupt pesedist, care a distrus România, ca generalii Rogojan și Ovidiu Soare, acesta din urmă cercetat penal la nesfârșire.
Că pielea p…lii de Chirieac e turnător ad vitaem și că bârfește ca o babă senilă, după ce l-a părăsit amanta, nu era o noutate. Că la poarta cea largă a ambasadei se înghesuie fără pic de demnitate, la un fursec și o pungă cu pixuri și calendare, sute de papagali notorii ai „societății civile“ și ai lumii politice se știe și se vede cu ochiul liber. Sindromul turnatului e vechi la români – înainte la Ambasada Rusă, acum la Ambasada SUA și, mai înainte, – în epoca istorică – la Ambasada Imperiului Otoman și a Imperiului Habsburgic. Până și Caragiale dădea cu ciocul și-l vărsa stăpânirii pe Eminescu. Toată lumea toarnă acum pe toată lumea oriunde sare de-o viză, de-o bursă, de un salam.
La nivel mondial diverși boșorogi senili și marțafoi de prin administrația americană îi cer capul lui Assange, omu’ cu scurgerile, care a devenit astfel un fel de erou al liberei informații și alte vrăjeli și gargariseli leșinate. Eu i-aș arde un șut în cur, după câte fițe își dă. Păi cu wikileaks ale sale despre România ne râd și curcile. N-avem și noi un secret de Doamne ajută, n-avem și noi ceva sinistru de ascuns decât cât bea, dacă bea, Băsescu și că Udrea e apetisantă, și că Geoană e debil mintal, și Hrebe o fleandură, și că securiștii noștri sunt toți kaka-maka? Chiar așa, n-avem valoare? Suntem second-hand până și pe piața informațiilor? N-avem și noi un Watergate ceva? Nema?
Acum mulți anișori, prin anii ‘70, o sursă intitulată „Deep Throat“, gâtlej adânc, după numele unei celebre prostituate cu un renume oral deosebit, dădea pe goarnă toate secretele administrației Nixon unui reporter de la „Washington Post“, celebrul Bob Woodward. Scandalul din jurul lui Nixon se adâncea după aruncarea pe piață, tot pe surse, a unor teribile „Pentagon Papers“ – 7.000 de pagini cu istorii dureroase pentru armata americană. A urmat Watergate, căderea lui Nixon și dezangajarea americană din zona Vietnamului. Un obiectiv strategic urmărit de China și Rusia cu intensitate. În urmă cu vreo câțiva ani, W. Mark Felt, adjunctul directorului FBI din anii ‘70, recunoștea public că el era omu’ cu gâtlejul. Mai mul, s-a aflat după o vreme că însuși directorul FBI se dusese anterior turnătoriei adjunctului său la „New York Times“, cu speranța că ajunge el „Deep Throat“. Cei de la „New York Times“ i-au făcut vânt.
Înțelesul acestei povești este simplu, iar comparația dintre „Pentagon Papers“ și cablogramele lui pește e discrepantă ca de la cer la pământ. Dacă pentru restul lumii wikileaks astea or fi vreo mare șmecherie, pentru noi, pentru români, sunt apă de ploaie, și până n-o să văd ceva ce nu știm cu toții în aceste cablograme n-o să-mi schimb părerea.George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.