Home Actualitate Zâmbetul lui Mazărea a înghețat la Instanța Supremă

Zâmbetul lui Mazărea a înghețat la Instanța Supremă

DISTRIBUIŢI

Primarul Radu Mazăre a fost escortat de polițiști marți după amiază la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la judecarea propunerii de arestare preventivă, pentru 29 de zile, formulată de procurorii DNA. Edilul Constanței a vrut să pară stăpân pe situație și a scos un zâmbet forțat către jurnaliști, după o noapte petrecută în arestul Poliției. I-a pierit însă zâmbetul când un reprezentant al presei, mai ”glumeț” de fel, l-a întrebat dacă se compară sejurul din Madagascar , unde se lăuda că și-a cumpărat teren, cu simplitatea arestului de la Cercetări Penale. "Amestecat. ?ê?£i boabe și tocat!" a explicat Mazăre, într-o frază, prima noapte de arest
Judecătorii Înaltei Curți de Casație au judecat în ședință secretă propunerea de arestare preventivă pentru Mazăre și cetățeanul israelian care i-a dat șpaga, iar competența instanței supreme, a fost atrasă, așa cum reiese din comunicatul DNA, datorită complicității unui senator din Parlamentul României. Chiar dacă procurorii nu au precizat oficial despre cine este vorba, deoarece nu i-au adus în mod oficial la cunoștință învinuirea de luare de mită, o serie de surse judiciare îl indică pe fratele edilului Constanței, senatorul PSD, Alexandru Mazăre. Anchetatorii dețin date că fratele său l-a sprijinit pe primarul Constanței în demersurile sale infracționale, și a fost recompensat, printr-un cont off-shore, cu suma de 40.000 de euro. Alexandru mazăre nu este un necunoscut în lumea politici, fiind ales mai întâi deputat, în anul 2004.
Potrivit referatului de arestare preventivă, primarul Constanței a primit o șpagă substanțială de la un cetățean israelian, Avraham Morgenstern ,abonat la refacerea drumurilor în județ, o șpagă substanțială, disimulată într-un cont off-shore. Procurorii au probat mita la valoare de „175.000 de euro, sumă pentru care israelianul a beneficiat de o licitație aranjată asupra lucrările de construire a complexului social ”Henry Coandă” din Constanța, cu care Mazăre se laudă permanent la capitolul ”eficiență și economii”. Ulterior, a majorat și valoarea contractului, susțin anchetatorii DNA. Traseul mitei a fost explicat de procurori în referat "Astfel, în cursul anului 2011, (Morgenstern – n.r.) i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu ?ê?£tefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală", arată DNA.
În schimbul acestor sume de bani, mai susțin procurorii, Mazăre ar fi efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu, cum ar fi inițierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de Morgenstern.
Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primarul Constanței, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea lui Morgenstern, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, inițiată de Mazăre.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, a mai precizat DNA.

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.