Acasă Auto Frankfurt International Motor Show

Frankfurt International Motor Show

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai mari expozitii de autovehicule pe plan mondial se desfasoara in aceste zile, in Germania, la Frankfurt. Momentul, asteptat indelung de toti cei implicati in industria auto europeana, se doreste a fi punctul de pornire al mult doritei relansari a pietei de automobile de pe batrinul continent. Dominatia -modelelor de nisa- si a vehiculelor de lux, atit de prezenta la ultimele saloane internationale, este estompata de acesta data de vehicule mai -usor de inghitit- de publicul larg. La cea de-a 60-a editie a Frankfurt International Motor Show (IAA), partea leului este detinuta de masinile de serie, cele mai multe exponate fiind gata de a se prezenta in show-roomuri. In atentia publicului se detaseaza net modelele Golf V – produs de Volkswagen, Opel Astra si familia M?ägane II – a firmei franceze Renault, care, prin raportul calitate/pret se afla cel mai aproape de sufletele europenilor. Cum asiaticii si americanii nu au intentia de a se lasa invinsi de expansionismul declarat al firmelor din Europa, vehicule ca Mazda3, Toyota Avensis sau Lexus 430 se afla amplasate in imediata apropiere a concurentilor. In ceea ce priveste viitorul mai indepartat al industriei auto, numeroase concepte si prototipuri se afla la loc de cinste in mijlocul standurilor detinute de marii producatori.

Opel Insignia, rivalul impresionantului Phaeton

Una dintre cele mai importante batalii care se poarta la aceasta editie a IAA este cea dintre producatorii germani Volkswagen si Opel, cei din urma avind in spate intreg arsenalul concernului General Motors. In timp ce VW Golf V are un rival destul de puternic in noul Astra, maretul Phaeton se poate lafai in voie in segmentul de lux, fara a avea o concurenta prea importanta din partea subsidiarei GM. Foarte curind insa, dupa cum sustin surse din interiorul firmei Adam Opel AG, conceptul Insignia, dezvoltat sub directa indrumare a designerului-sef Martin Smith, va deveni o alternativa a extravagantului vehicul produs de Volkswagen.

Conceput ca urmas direct al portdrapelului Omega, noul Insignia este propulsat de un motor V8 de 5.7 litri imprumutat de la Chevrolet, iar tractiunea este ghidata catre axul spate. Cu un design modern si sisteme electronice de ultima ora, vehiculul are la baza o platforma de origine Pontiac, utilizata la aclamatul model GTO, iar sistemul de tractiune este preluat de la subsidiara australiana a GM, Holden. Actionarea electronica a usilor din spate, care gliseaza pe linga caroserie asemeni cu cele ale unui minivan, fac din accesul in habitaclu o adevarata joaca de copii, iar sistemul de pozitionare al scaunelor, actionat tot electric, ofera o noua dimensiune in domeniul versatilitatii unui automobil.

Maserati Quattroporte

Nava amiral a industriei auto italiene

Cu noul Quattroporte, prezentat in premiera mondiala la Frankfurt Motor Show, Maserati relanseaza limuzina de lux italiana, combinand stilul si eleganta cu performata pi placerea condusului, valori intrinseci Maserati.

Principalul obiectiv al noii nave amiral a industriei auto italiene este de a sublinia importanta designului italian prin liniile si detaliile sale. Obiectiv indeplinit datorita exceptionalului design semnat de Pininfarina, care a reusit sa creioneze un adevarat GT prin imbinarea impresionantelor dimensiuni ale limuzinei (putin peste cinci metri lungime) cu inconfundabilul design Maserati.

Designul semnat de Pininfarina, puternicul motor (V8, 400CP), exceptionala dinamica a sasiului conferita de optima distributie a greutatii, sistemul de suspensii, cutia de viteze si sistemele de franare reprezinta, toate, materializarea intentiilor de a produce o adevarata limuzina capabila sa induca emotii in orice circumstante.

Acestea sunt, pe scurt, atuurile noii limuzine: personalitate puternica, design unic, tehnologii si sisteme avansate, interioare confortabile si spatioase.

Alfa Romeo -8c Competizione-

Istoria se scrie in continuare

Daniele Bandiera, presedintele diviziei Alfa Romeo a Grupului Fiat Spa, a avut onoarea sa prezinte presei auto internationale un emotionant concept auto. Numele sau este -8c Competizione- si se alatura celorlalte noutati expuse in standul Alfa Romeo la cea de-a 60-a editie Frankfurt Motor Show: Alfa166, Alfa GT, noua 156 si Sportwagon, GTV si Spider, modele ce recent au beneficiat de restilizari ale designului caroseriei si interioarelor.

Desenat si proiectat la Alfa Romeo Centro Stile, prototipul va deveni un adevarat simbol Alfa Romeo, reamintind de marea traditie sportiva a marcii, trecut de unde se inspira si numele. In anii *30-*40, semnatura -8c- identifica masinile de curse sau strada, ce erau echipate cu noul motor in opt cilindri, proiectat de vestitul inginer Vittorio Jano. -Competizione- este un omagiu adus modelului -6C 2.500 Competizione-, coupe-ul sportiv condus de Fangio si Zanardi in faimoasa cursa Mille Miglia din 1950.

Astfel, -8c Competizione- nu este un nume inventat, ci o evidenta trimitere catre istoria sportiva Alfa Romeo, legenda aparuta numai datorita victoriilor obtinute in cursele din intreaga lume. Acestea au fost atat de numeroase, incat numai ele separat constituie un mare si fascinant capitol, scris de oameni cu spirit competitional, motoare si idei tehnologice de ultima ora. Protagonistii inestimabilei mosteniri umane si tehnologice sunt cei responsabili de aceasta frumoasa masina de azi, plina de caracter si, mai presus de toate, capabila sa combine frumusetea si stilul cu placerea de a le conduce.

Coupe-ul de doua locuri cu caroserie din fibra de carbon si dimensiuni extrem de generoase (1.900 mm latime, 4.278 mm lungime,1.250 mm inaltime si ampatament de 2.595 mm) ascunde sub capota un puternic motor de 4.2 l V8 (90o) cu compresor volumetric ce dezvolta peste 400 CP la 7.000 rpm si impreuna cu o cutie de viteze manuala in sase trepte si trasmisie posterioara lanseaza prototipul pana la viteza maxima de 300 km/h, accelerand de la 0 la 100 km/h in doar 4,5 secunde. Rezultatul este o masina capabila de performante impresionante, o masina ce se simte in elementul sau pe orice tip de strada, nu numai pe pistele de curse.

Fiat Panda SUV

Off-roader pentru toata lumea

Panda SUV este prezentata in avanpremiera mondiala la actuala editie a Frankfurt Motor Show. Originalul vehicul off-road deriva din Simba, conceptul auto ce a atras atentia la a 26-a editie Bologna Motor Show, precum si la a 73-a editie Geneva Motor Show. Eveniment important, ce vine la cateva zile dupa prezentarea internationala a superminiului Fiat Panda de la Lisabona.

Standul Fiat la Frankfurt Motor Show este un exemplu de design italian exprimat prin culori si efecte dinamice, spatiu in care este expusa gama producatorului din Torino, pornind de la ultimele venite: Noul supermini Fiat Panda si MPV-ul ce va debuta luna viitoare, Fiat Ideea. Doua modele importante ce reprezinta determinarea celor de la Fiat, in primul rand, de a-si confirma rolul de lideri in segmentul masinilor de oras, precum si de a juca un rol principal in noul si in crestere subsegment al MPV-rilor compacte.

Spiritul Noului Fiat, ce a stat la baza producerii celor doua modele, este cu adevarat unic. Obiectivul este acela de a permite marcii sa-si confirme traditionalele atuuri, adaptate la cerintele actuale. Acestea includ design deosebit, tehnologii inovatoare in segmentul compact, reprezentate aici de Noul Fiat Panda si Fiat Ideea, dar si de revolutionarul motor 1.3 16v Multijet si Noul Punto, urmas al unui model ce a depasit pragul de cinci milioane de clienti. Aceasta este misiunea traditionala a companiei Fiat, o marca italiana ce-si propune sa produca automobile cu un design special, functionale si accesibile pentru toata lumea. Masini ce incorporeaza creativitate, solutii inteligente, capabile astfel sa imbunatateasca calitatea vietii cotidiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.