Home Bref Afront

Afront

DISTRIBUIŢI

Prima zi de premier interimar a generalului Oprea a fost plină de mișcări de trupe: americanii au anunțat că aduc armament greu în România, generalul Oprea s-a întâlnit cu șeful secret britanic (MI6), cu șeful SRI și cu șeful Poliției iar în Parlament s-a votat strategia de apărare prezentată de Iohannis cu o zi înainte. La arme, așadar. Chiar și desemnarea lui Oprea ca premier a fost considerată o mișcare tactică: „e un blat între Iohannis și Ponta, ca să-l scape pe Ponta de justiție” a zis Monica Macovei (M10) – deși președintele și fostul premier nu-și mai dau bună ziua. Nici nu prea au zile bune: „e normal să faci un pas înapoi când afectezi imaginea țării” a precizat Iohannis scoțându-l din sărite pe sen. PSD Daniel Savu: „nici nu ne așteptam la un asemenea afront să-i ceară iar demisia lui Ponta”. Nimic nou pe afrontul de est: PSD a lipsit masiv de la votarea strategiei lăsând în sală exact câte mâini trebuiau pentru ca strategia să treacă la limită. Savu a explicat de ce s-a răzbunat pe strategie: „nu e un capăt de țară strategia lui Iohannis, ce n-a văzut Parisul, am vrut să-i arăt că nu sunt de acord cu strategia; când s-a discutat strategia la Cotroceni am fost de acord cu ea fiindcă atunci nu-i ceruse demisia lui Ponta”. Savuros! Deci strategia s-a stricat din cauza afrontului la Ponta. Culmea e că și dl. Băsescu a considerat că Iohannis a greșit cerându-i demisia lui Ponta – asta după ce se lăudase că dacă era el în locul lui Iohannis premierul nu apuca nici Crăciunul. După ce a coborât din dealul Cotrocenilor însă, dl. Băsescu a luat-o serios la vale ajungând la mintea lui Ciuvică, Tăriceanu și Ponta. Ca și Ponta, fostul președinte acuză procurorii că „demolează instituțiile statului” – adică nu corupția le-a demolat ci DNA! – și, ca și Tăriceanu, acuză „securitatea națională extinsă” a lui Iohannis că extinde excesiv atribuțiile prezidențiale uitând că și el era acuzat de același lucru. Ce decădere! Singurul vot împotrivă la strategie a fost firește al lui Tăriceanu care a și lipsit de la prezentarea președintelui preferând să-i facă o vizită fostului premier Ponta la Istanbul pentru „discuții medicale și politice”. Normal. Toate discuțiile politice din ultima vreme sunt bolnave. Potrivit dnei Udrea, „clasa politică e lașă, fricoasă, înghețată de frică și cu lideri politici slabi”. Ea însăși, având dureri la articulații (de la articolele din Codul Penal) pleacă la băi. S-au dus băile de mulțime. Acum, băi de nămol iar pacienții râd unii de alții: „Ponta nu se mai întoarce, i-e frică de arestare” a zis Gelu Vișan în timp ce Savu pretinde că „Ponta este obligat să se întoarcă; nu e de capul lui”. Altfel, unde-i genunchiul, acolo-i va sta și capul.

 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.