Acasă Bref Avocati

Avocati

DISTRIBUIȚI

UE a ajuns, pana la urma, dupa multe tensiuni si compromisuri, la un consens acceptand ca -ultima solutie in Irak este razboiul- dupa ce inspectorii ONU isi vor fi incheiat misiunea. Fireste ca toata lumea ar prefera ca Saddam sa fie inlaturat fara ca poporul irakian sa indure un nou razboi – dupa pacostea de a-i fi suportat dictatura atatia ani, dar, din pacate, nu s-a gasit o solutie de acest gen. E la fel de pacat insa ca – pentru simplul fapt, absolut normal, de altfel, ca unele tari din NATO si UE aveau alte interese imediate sau alte variante – s-a ajuns la insulte de ambele parti si la acuzatii de -ingratitudine- din toate taberele. Nici macar Franta, avocatul nostru de pana mai ieri, considerata acum avocatul diavolului pentru ca s-a opus razboiului anti-Saddam, n-a rezistat tentatiei ca – acuzata ea insasi de ingratitudine fata de SUA – sa acuze Romania (alaturi de celelalte tari din Est) de acelasi lucru. Ministrul de externe francez a considerat -stangace- initiativa celor zece tari europene din Est (-noua Europa-) de a oferi sprijin SUA, apreciind ca -la fel ca si intr-o mare familie, exista lucruri care se fac si lucruri care nu se fac-. Dar si Franta face parte, la randul ei, din familia NATO alaturi de SUA. Si, la fel ca intr-o mare familie, a declara ca sprijini pe unchiul Sam nu inseamna ca-ti repudiezi matusile din Europa. Respectarea angajamentului fata de NATO si SUA nu inseamna neglijarea angajamentelor fata de UE. Acum insa problema era la NATO – iar Romania si-a respectat obligatiile. E, de altfel, un indiciu (sau ar trebui sa fie) ca va face la fel si cu UE. De aceea, jignirile chiar nu-si au locul iar rascolirea trecutului nu e un sfetnic bun. Faptul ca tari mai bogate si mai civilizate s-au jignit reciproc in ultima vreme nu trebuie sa ne oblige sa facem la fel. Tarile mari, aliate timp de zeci de ani, se vor impaca pana la urma. Si atunci, vom ramane in ofsaid, ca prietenii lasati deoparte dupa impacarea a doi soti in certurile carora s-au amestecat. La ce ne slujeste (cum face un ziar) sa numim Franta o -curva politica- si Germania -o intretinuta- – doar fiindca ele au alte interese decat noi? Fiecare face ce vrea cu angajamentele sale. Devenim mai democrati daca acuzam -calculele meschine- ale Frantei si -teatrul populist- al Germaniei si le reprosam ca ne-au abandonat in timpul dictaturii comuniste? Si pe americani i-am asteptat degeaba. Insultele nu intaresc o optiune – ci mai degraba o deservesc. In fond, ce atata isterie? Ne-am respectat angajamentele – si punctum. Pana sa fi inceput razboiul, Romania a reusit o criza a sistemului de sanatate ca dupa trei razboaie. Spitalele nu mai au medicamente, caldura si nu pot folosi aparatura din lipsa de consumabile. In unele spitale bolnavii isi aduc lemne de acasa, altele au trecut la trierea serioasa a pacientilor. Cu toate acestea, ministrul sanatatii, ca si (pastrand proportiile) Saddam, nici nu se gandeste sa demisioneze si sa se retraga la manastire pentru a-si ispasi pacatele. Dimpotriva, tot medicii sunt acuzati ca au dat prea multe medicamente compensate. Si ce sa dea medicii unei populatii bolnave, cu 4 milioane de pensionari? Cartea alba a guvernarii? PSD nu are insa asemenea griji – si a continuat vizionarea delegatiilor din teritoriu unde nu s-a descoperit nimic nesanatos: coruptie – ioc, baroni locali – lipsa. Or fi mutat coruptia de distrugere in masa si baronii chimici si biologici din loc in loc de frica inspectorilor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.