Home Bref Bombe

Bombe

DISTRIBUIŢI

După cinci luni de guvernare, premierul Ponta și-a prezentat realizările. Concret, este vorba de „15 bombe cu ceas“ pe care le-a descoperit în urma retragerii PDL de la guvernare. I-au trebuit cinci luni ca să le numere. După ce premierul a prezentat arsenalul abandonat în fugă de inamic, ne-am mai liniștit: erau 15 probleme curente de guvernare, pe care le are orice țară și pe care dl. Ponta le-ar fi găsit (mutatis mutandis) și dacă ajungea premier în Franța ori Spania (exclus dar punem cazul) căci nu mai există țări fără probleme. Ce-o fi crezut? Că vine la discotecă? Speriat de bombe, dl. Ponta a descris unde le-a găsit: la ANAF, Oltchim, Hidroelectrica, TVR, Poștă și tot așa. De fapt, erau probleme la locul lor. Când și-a dat seama că nu știe să le rezolve, micul kamikaze care și-a pierdut vara punând el însuși bombe la Cotroceni, și-a zis enervat: cine-a făcut subiectele? Astea nu-s probleme, astea-s bombe! De fapt, singura bombă cu ceas lăsată de guvernele anterioare este chiar cuplul Ponta-Antonescu iar ceasul a început să ticăie și în relația celor doi: premierul se întâlnește deja cu ambasadorul Rusiei (de două ori în ultimile zile) pentru a-i spune cine este și ce vrea. S-ar fi putut recomanda, flaubertian și celebru: bomba sunt eu. Iar Crin e ceasul meu. Al 12-lea ceas. În ziua celor 15 bombe, copilotul Ponta a lansat el însuși o bombă în teritoriul justiției, dincolo de granița care separă puterile în stat, înființând la Senat o comisie de anchetă a anchetelor procurorilor care anchetează fraudele la referendum – și explicând presei că: „au fost oameni în vârstă, anchetați ca-n anii ’50, mersi, pa!“ Iar vorbește aiurea! Despre anchetele din anii ’50 să-l întrebe pe Ilici. Presiunile dlui Ponta asupra Justiției sunt atât de evidente încât premierul riscă o nouă penalizare de la Bruxelles. Dar s-a obișnuit cu bătaia (obrazului) și nu mai simte nici durerea, nici rușinea – ca și Zgonea care, cică, a fost și el repetent în studenție. Pesemne că e o condiție a USL: la președenția Senatului și a Camerei se acceptă numai repetenți. La guvern se preferă plagiatori. La Hidroelectrica în schimb se angajează numai directori cu 50.000 de euro pe lună. Singura lor sarcină, ca și la Oltchim, CFR, Tarom, a fost să le transforme în găuri negre. ?ê?£i n-a fost ușor: le-au trebuit 20 de ani de incompetență și corupție pentru asta. Dar au răzbit. Le-au ciuruit. Ba chiar au făcut averi uriașe din această activitate nerentabilă – ceea ce reprezintă un record economic absolut.

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.