Acasă Bref Caniculare

Caniculare

DISTRIBUIȚI

În ciuda caniculei care i-a scos de pe scena politică şi de pe micile ecrane pe marii actori trimiţându-i în culise mai răcoroase, mişcările politice n-au încetat cu totul. Ca să se mai răcorească, partidele recurg la referendumuri şi se pregătesc pentru alegerile europarlamentare din toamnă deşi nimeni nu ştie data la care vor avea loc. PD şi preşedintele Băsescu au reluat ideea referendumului pe tema votului uninominal pe care l-ar vedea simultan cu alegerile europarlamentare. Referendumul cu pricina este complet inutil: se ştie cum va vota populaţia. E adevărat că partidele nu şi-au ţinut promisiunea de a vota legea până la sfârşitul sesiunii parlamentare dar restanţa poate fi recuperată într-o sesiune extraordinară în august şi nu e nicio nevoie de un referendum – care începe să devină (de la suspendarea preşedintelui încoace) o armă de vânătoare politică şi un sport pe cât de costisitor pe atât de periculos. PSD îi acuză deja pe dl Băsescu şi PD că vor să profite de referendum pentru a-şi face campanie în euroalegeri. PC vrea şi el un referendum, mai modest, pentru destituirea primarului general al Capitalei, dl Videanu, pe care-l acuză că nu se ocupă de problemele oraşului. Adevărul e că Bucureştiul a ajuns de nelocuit din pricina căldurii şi de netraversat din pricina numeroaselor bulevarde desfăcute de luni de zile – aşa încât cel mai sănătos lucru pentru un bucureştean cu stare este s-o ia din loc şi să revină poate un an-doi când poate se vor mai destupa câteva trasee. Probabil că din acest motiv, şi dl Videanu pleacă în concediu oricât de des şi de departe poate. Alţii îl acuză, în schimb, pe dl Videanu că se ocupă prea mult de terenurile din Capitală protejând mafia -cumpărătorilor de drepturi litigioase- din zona de nord, unde aceştia nu iartă nimic: nici parcurile, nici curţile moştenite de bătrâni fără urmaşi. Fiindcă a iniţiat o lege (contra retrocedării dubioase a Parcului Bordei) alături de dnii Văcăroiu şi Iliescu – care a redescoperit astfel şi steagurile verzi ale ecologiştilor – PD l-a ameninţat cu excluderea pe senatorul Marius Marinescu. Poate pleacă iar cu bideul, cum s-a întâmplat la precedenta sa evacuare din funcţie. Şi alţi politicieni uscaţi şi-au descoperit, din pricina propriei deşertificări, ramuri ecologiste, preocupări verzi şi dragoste pentru verzişori. Dl Iliescu nu e singurul ecologist de duminică scos la iarbă verde de încălzirea globală. Probabil că moda verde va duce la un consum suplimentar de hârtie (respectiv copaci tăiaţi) pentru broşuri despre stoparea tăierii copacilor. Ameninţarea deşertificării Olteniei l-a determinat şi pe specialistul Mircea Duţu să remarce că seceta de acum întrece seceta istorică din *46 fiindcă -oricât ar ploua acum, tot nu se mai poate înlătura excedentul de apă-. Adică deficitul. Dar la noi, deficitul e mai mereu excedentar. Numai dl Vosganian nu e îngrijorat. Probabil că e cel mai optimist minstru de Finanţe al României din toată Uniunea Scriitorilor. După opinia sa, seceta nu pune în pericol siguranţa energetică a ţării, nici creşterea economică şi nici preţurile la energie. Din contră, canicula dilată bugetul, măreşte pensiile iar -preţurile la energie au venit precum căţeluşii cu coada între picioare-. Atenţie, căţeii dintâi turbează. Dacă mai caniculăm o lună, s-ar putea să constatăm că insolaţia devine deja insolenţă iar canicula – ca Nicu la revoluţie – o pedeapsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.