Home Bref Cecitate

Cecitate

DISTRIBUIŢI

Curtea Constituțională, vedeta actualului sezon politic, era așteptată să se pronunțe (la solicitarea premierului) asupra conflictului iscat de nominalizarea dnei Nicolai la Ministerul Justiției. Cine ar fi crezut că acei 9 judecători-jucători de la CC, dintre care unii, din pricina vârstei înaintate, nu mai nimeresc nici ieșirea la pensie și nici intrarea în actualitate, vor reuși să prindă rolul principal pe scena politică românească. Iată un semn bun: înseamnă că nu numai fetele tinere și frumoase și nu numai băieții deștepți pot deveni vipuri – ci și persoanele răscoapte și "răsculative" (vorba judelui Predescu). Din pricina verdictului CC în cazul Nicolai – unde refuzul președintelui a obținut satisfacție iar premierul și-a pierdut numita Norica -, dl Băsescu a tăcut mâlc la desființarea CNSAS lăsându-l pe dl Tăriceanu să reanimeze, parțial dar salutar, instituția printr-o ordonanță de urgență. Deși a tăcut din calcul (să nu atragă mânia CC asupra sa), președintele Băsescu a tăcut bine: dacă sărea să apere CNSAS, exista riscul ca, din rivalitate, premierul să reacționeze invers. Întrucât premierul nu s-a lepădat de CNSAS, siamezii PSD-PRM-PC s-au răzbunat imediat și i-au distrus cota unică de impozitare și veniturile bugetare votând în Senat o cotă de 5% pentru alimentele de bază. Guvernul e silit astfel să conteste legea apelând iar la CC sau să spere că ea va cădea în Cameră. Altfel tot Bugetul (pe care PSD l-a votat!) va fi dat peste cap. De unde au dedus PSD, PRM și PC că scăzând cota de impozitare la alimente, scad automat și prețurile, nu se știe. Comercianții au legile lor (ale pieței) și dacă au posibilitatea să plătească o taxă mai mică păstrând prețul, cine-i poate obliga să-l coboare? Dnii Geoană, Funar sau Voiculescu? Curtea Constituțională? Aiurea! Rezultatul acestui atentat la Buget prin care PSD, PRM și PC speră să-și alimenteze procentele electorale este că nu va da "cornul și laptele" și la pensionari (mai mult de câteva zile) dar va deregla un exercițiu financiar care și așa era vulnerabil. Singura soluție pentru ucigașii taxei unice ar fi să declare că vinovat e dl Băsescu! Mai ales că, potrivit scenariștilor, prin "planul Pinocchio" președintele ar urmări revenirea dlor Năstase, Mitrea și Iliescu în fruntea PSD. Pardon! Ăsta e planul Felix al dlui Voiculescu și planul Tamara al dlui Năstase. Planul dlui Băsescu e mai diabolic: să ajungă Vanghelie candidat la Primărie și dl Geoană la Președinție.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.